Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, a avut loc Adunarea Generală a membrilor afiliați AJF Dâmbovița, unde a fost votat noul președinte al forului.
Ciprian Prisăcaru, director al Complexului Turistic și de Natație Târgoviște, este noul președinte ales al Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița. Acesta a câștigat cu 71 de voturi, spre deosebire de cele 33 ale unicului contracandidat Ionuț Iugulescu.
Având în vedere restricțiile autorităților, alegerile au avut loc în Parcul Chindia, la Teatrul de Vară. Adunarea Generală fusese inițial programată în luna decembrie, dar a fost amânată din cauza pandemiei Covid-19.
“Le mulțumesc reprezentanților cluburilor că au fost astăzi aici. Împreună vom face lucruri bune. Sper să ne revedem cât mai repede pe terenul de fotbal, toate cele bune și le mulțumesc mult pentru sprijin. Greul de acum începe”, a transmis Prisăcaru la finalul întâlnirii de sâmbătă.
Din partea Federației Române de Fotbal au fost prezenți Gabriel Bodescu, secretar general adjunct, și Octavian Goga, vicepreședinte FRF.