La fel ca în anii precedenți, Federația Română de Fotbal și-a continuat în 2024 angajamentul de a utiliza platforma fotbalistică pentru promovarea valorilor sustenabilității, incluziunii și egalității de șanse prin proiectele de responsabilitate socială derulate.

Fotbalul românesc nu este doar un sport, ci și o sursă puternică de inspirație și un exemplu pentru comunitățile noastre. Fie că vorbim de proiecte internaționale în care FRF este partener, ori de inițiative derulate pe plan local, scopul a fost același: a ajuta la crearea unui mediu mai incluziv și mai sustenabil în sport și nu numai.

Iar domeniile în care FRF s-a implicat prin aceste inițiative au mers de la accesibilizarea stadioanelor, la combaterea violenței de gen sau a radicalizării, ori promovarea culturii.

1. Neuroatipic League: primul spațiu adaptat pentru copiii diagnosticați cu autism pe un stadion din România

În luna noiembrie, cu ocazia meciului România-Cipru disputat pe Arena Națională în cadrul UEFA Nations League, Fundația Neuroatipic, Federația Română de Fotbal și Arena Națională au inaugurat pe cel mai mare stadion al țării un spațiu special adaptat nevoilor senzoriale ale copiilor și tinerilor cu tulburări de spectru autist.

Loja Senzorială Neuroatipic League este primul proiect de design pentru neurodiversitate pe un stadion din România, parte a programelor de responsabilitate socială desfășurate de Federația Română de Fotbal. Până în prezent, FRF a implementat programe similare pentru nevăzători, persoane cu dizabilități locomotorii și persoane cu sindrom Down.

Mai mult decât atât, două dintre cluburile care dispută meciuri pe Arena Națională – FCSB și Dinamo – au anunțat că vor păstra spațiul deschis la partidele găzduite.

2. Nobody Offside: echipa României, prezentă la o tabără de vară dedicată persoanelor cu dizabilități

În luna iulie, în Belgia, la Blankenberge, România s-a numărat printre cele 13 națiuni prezente la tabăra de vară Junior Camp, la care au participat 117 jucători de fotbal cu dizabilități fizice, membre amputate.

Participarea României vine ca urmare a implicării în proiectul „Nobody Offside”, co-finanțat de Uniunea Europeană, al cărui obiectiv principal este incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. De altfel, Federația Română de Fotbal continuă recrutările pentru viitoarea națională care va participa în competiții pentru persoane cu dizabilități.

3. Naționala Culturii: expoziție cu tricouri de colecție, încheiată cu o licitație caritabilă

În luna ianuarie 2024, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Federația Română de Fotbal și Artmark au lansat o expoziție specială: „Naționala Culturii”, o serie de tricouri din colecția „Euro 2024”, cu numele unor însemnați oameni de cultură, printre care s-au numărat Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Constantin Brâncuși sau Lucian Blaga.

Ulterior, tricourile au fost licitate în cadrul unui eveniment caritabil special, din seria Licitațiilor de Fapte Bune. Banii adunați cu ocazia acestui eveniment au fost donați Asociației SOS Satele Copiilor, pentru o cauză umanitară dedicată luptei împotriva abandonului școlar.

4. Două echipe de refugiați ucraineni, în prim plan la a șasea ediție a Cupei Diversității

Finalul lunii septembrie a adus ce-a de-a șasea ediție a Cupei Diversității, evenimentul organizat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, în parteneriat cu Federația Române de Fotbal.

Evenimentul evidențiază rolul esențial al sportului în educarea și formarea tinerilor, dar și a adulților, fiind un mediu care ne învață că diferențele culturale trebuie promovate și prețuite.

Peste 150 de participanți au jucat fotbal la ediția din acest an, printre ei și două echipe compuse din refugiați ucraineni – una de copii, iar cealaltă de fotbal feminin – care au participat în premieră la un turneu de fotbal, prezența lor în competiție dând valoare principiului incluziunii, promovat de familia fotbalului în toate acțiunile pe care le desfășoară.

5. Start în proiectul „Twinning Project”, pentru facilitarea reintegrării sociale a persoanelor aflate în detenție

Federația Română de Fotbal va lucra alături de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), în cadrul „Twinning Project”, un proiect inovator, ce vizează facilitarea reintegrării sociale a persoanelor aflate în detenție, amplasând în centrul intervențiilor promovarea unui mod de viață sănătos și rolul sportului în construirea comportamentelor prosociale.

Într-o primă etapă, proiectul va fi pilotat în Penitenciarul București-Jilava, cu participarea a 17 persoane private de libertate, sub coordonarea unui antrenor desemnat de Federația Română de Fotbal.

Experții Federației Române de Fotbal, în parteneriat cu specialiști din cadrul penitenciarului, asigură coaching-ul celor 17 deținuți implicați în program, facilitând crearea unui mediu educativ și sportiv, fundamentat de valori precum fair-play-ul și disciplina. Complementar participării la meciuri și antrenamente de fotbal, deținuții vor avea acces la materiale educative și sesiuni de consiliere menite să le faciliteze reintegrarea în comunitate și dezvoltarea personală.