Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 31 octombrie 2018, întrunit în mod statutar în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federației Române de Fotbal, în prezența majorității membrilor săi, domnul Kyros Vassaras și domnul Gino Iorgulescu lipsind motivat, adoptă următoarele decizii:
– Completează Ordinea de zi cu un nou punct privind modificarea datei de disputare a unei etape a Ligii a 3-a.
– Ia act de cerințele GDPR și de măsurile necesar a fi adoptate pentru alinierea FRF la cerințele GDPR.
– Aprobă cu unanimitate de voturi costurile aferente jocurilor echipei naționale de seniori Muntenegru – România și România- Lituania.
– Aprobă Regulamentul de licențiere și monitorizare financiară a cluburilor cu modificările prezentate în cadrul ședinței Comitetului Executiv de către domnul Viorel Duru și conform dezbaterilor din cadrul ședinței.
– Aprobă costurile pentru jocul România U21 – Belgia U21.
– Aprobă ca etapa a XV-a din Liga 3 programată în data de 1 decembrie 2018 să se desfășoare în data de 30 noiembrie 2018.
– Amână pentru proxima ședință a Comitetului Executiv aprobarea Regulamentului de certificare a condițiilor de participare la Campionatul Național Liga a 2-a, ediția 2018.
– Ia act de dezafilierea de drept a cluburilor CSO BRAGADIRU, AS FOTBAL CLUB BUZĂU și a 9 cluburi care nu s-au mai înscris în sezonul 2018-2019 în competițiile de fotbal juniori U17 și U19 organizate de FRF conform referatului Direcției Licențe/Afilieri.
– Stabilește continuarea dezbaterii RSTJF pentru proxima ședință a Comitetului Executiv.
– Aprobă achiziționarea a 3 autoturisme prin programul RABLA în sistem leasing, respectiv două marca Dacia LOGAN și unul marca Renault.