Foto: Alex Nicodim

Perioada transferurilor de vară s-a închis în mai toate campionatele relevante din lume, prilej pentru o radiografie a prezențelor românești în toate ligile din străinătate la acest moment.

La 1 octombrie 2024, inclusiv țările relevante din fotbalul arab și-au închis perioada de transferuri considerată de vară, astfel că putem configura harta fotbaliștilor români din străinătate la acest punct de bilanț.

Au fost evidențiați toți jucătorii români aflați în lotul echipelor de seniori din primele trei eșaloane ale campionatelor europene Top 5 (Anglia, Franța, Italia, Spania, Germania) și din primele două eșaloane ale tuturor celorlalte țări ale lumii.

11ITALIA (III): Toșca (Benevento), Gușu, G. Boloca (Albinoleffe), A. David (Gubbio), Coubiș, Duțu (Milan Futuro), R. Toma (Legnago), A. Anton (Pro Vercelli), M. Păcurar, D. Hergheligiu (Feralpisalo), Ed. Duțu (Pineto)

7ITALIA: Man, Mihăilă (Parma), R. Marin (Cagliari), Sava (Udinese), Burnete, Borbei (Lecce), I. Radu (Inter)

6POLONIA: Racovițan (Rakow), Ghiță (Cracovia), T. Băluță (Slask Wroclaw), Cojocaru (Pogon Szczecin), Chindriș (Lechia Gdansk), Ehmann (Stal Mielec); 6 – UNGARIA: Boldor, P. Anton, Bumba (Gyor), Popadiuc (Diosgyor), G. Ganea (Ujpest), B. Fejer (Nyiregyhaza); UNGARIA (II): Krausz (Mezokovesd), Gante, Heil (Kazincbarcikai), C. Ene (Honved), K. Szekely, Al. Ureche (Budapesti Zuglo); ITALIA (II): M. Marin, Moruțan, Rus (Pisa), Nedelcearu (Palermo), Moldovan (Sassuolo), Sfait (Salernitana)

4TURCIA: Drăguș (Trabzonspor), Pușcaș (Bodrum FK), Sorescu, Maxim (Gaziantep FK)

3ARABIA SAUDITĂ: Stanciu, Niță (Damac), Al. Crețu (Al Wehda); CIPRU: V. Dragomir (Pafos), Corbu (APOEL), Grădinaru (Karmiotissa); LITUANIA: Tordai, Antal (Zalgiris), P. Popescu (Hegelmann)

2FRANȚA: Akdag (Toulouse), R. Ilie (Nice); SPANIA (II): D. Paraschiv (Oviedo), R. Grigore (Eldense); SUA: Mățan (Columbus Crew), Sali (FC Dallas); BULGARIA: Keșeru, Calcan (Cherno More Varna); EMIRATELE ARABE UNITE: Burcă (Baniyas), Amzăr (Al Nasr Dubai); SPANIA (III): Țîrlea (Tarragona), Jalade (Sevilla B), ARABIA SAUDITĂ (II): Cordea (Al Tai), Al. Albu (Al Hazem), ANDORRA: Feher (Inter d’Escaldes), Tidularu (Ordino)

1ANGLIA: Drăgușin (Tottenham); SPANIA: Rațiu (Rayo Vallecano); SCOȚIA: I. Hagi (Rangers); GRECIA: Mladen (Panaitolikos); FRANȚA (II): Strata (Ajaccio); SERBIA: Butean (Vojvodina Novi Sad); ISRAEL: Sefer (Hap. Beer Sheva); SLOVENIA: Dulca (Celje); SLOVACIA: N. Tamas (Komarno); QATAR: Fl. Coman (Al Gharafa); TURCIA (II): Rotariu (Ankaragucu); KAZAHSTAN: Vătăjelu (Aktobe); AUSTRIA (II): Rostas (Kapfenberg); GEORGIA: Vraciu (Kolkheti); GRECIA (II): Sova (Iraklis); COREEA DE SUD (II): Mailat (Suwon); CHINA (II): Al. Ioniță (Yunnan); RUSIA (II): Bicfalvi (Ural); SCOȚIA (II): M. Rus (Ayr United); LUXEMBURG: Moroz (Hostert); MALTA: V. Mihai (SK Viktoria); CANADA: Tîrcoveanu (Pacific FC); IRLANDA (II): Măgerușan (Bray Wanderers); MALTA (II): Ciolacu (FC Valletta)