FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Harghitenii au ajuns pentru prima oară în istorie la un pas de SuperLiga, în vreme ce Dinamo, după doar un sezon de L1, simte din nou grijile retrogradării.

Cu peste 30.000 de fani în tribunele Arenei Naționale, mai precis 31.123 de spectatori, Dinamo a început în forță prima manșă a barajului, respectându-și statutul de favorită. Dar nici șutul lui Politic (11), nici lovitura de cap din 2 metri după corner a lui Grigore (12) nu reușesc să treacă de Gyenge!

Însă ce părea să fie un asediu necontenit se oprește brusc după bara lui Milanov (16). Până la pauză, riguroși și făcând risipă de efort, ciucanii echilibrează jocul. Doar balonul șters cu capul de Pavicic (27) mai produce emoții și crește pulsul în peluza alb-roșilor până spre intrarea la vestiare.

Reluare cu deschidere rapidă de scor

Imediat după fluierul care reia ostilitățile, Dennis Politic e găsit ideal cu o centrare de Bani, pe colțul lung, și deschide scorul cu capul (46). Dinamo presează și, pe fondul ieșirii la joc a celor de la Csikszereda, prinde contre tăioase.

Bani reia o centrare din flancul stâng peste poartă, deși poziționat la doar 6 metri de gol (64), până când același Politic își asumă o fază extraordinară. Driblează trei adversari din marginea careului și șutează puternic, spre vinclu, cu stângul pentru 2-0 (73).

În ciuda eforturilor susținute din final, trupa lui Ilyeș nu reuște să devină cu adevărat amenințătoare și returul din Harghita se anunță extrem de dificil pentru ciucani.

  • Returul are loc pe 27 mai
  • CS Mioveni și FC Botoșani se vor întâlni în returul celuilalt baraj pe 24 mai, după ce moldovenii s-au impus cu 1-0 în prima manșă

SC DINAMO 1948 – AFK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC 2-0 (0-0)
Dennis Politic (46, 73)

Dinamo: 1. Golubović – 2. Gabriel Moura (cpt.), 27. R. Grigore, 28. Homawoo, 31. Amzăr (20. Borduşanu 62) – 77. Milanov (7. Gonçalo Gregório 62), 8. Gnahoré, 18. Pavičić – 22. Bani (98. C. Costin 86), 19. Abdallah (21. P. Neagu 90+3), 17. Politic (10. Dani Iglesias 86)
Rezerve: 39. Railean – 16. Ilić, 29. Al. Irimia, 30. N. Roşu
Antrenor: Željko Kopić
Cartonaşe galbene: Gabriel Moura (78) / Tot (69)

Csikzereda: 33. Gyenge – 23. J. Nagy, 5. D. Kelemen (cpt.), 13. Csürös (16. B. Pintér 71), 3. Apro (7. Makrai 62) – 8. S. Vereş, 53. Szondi (15. Bakoș 46) – 9. Babati, 10. Jebari (2. Gheralia 89), 77. Gál-Andrezly – 32. Jelena (17. Bloj 71)
Rezerve: 1. Karácsony57. B. Gergely, 91. Vita, 19. S. Balogh
Antrenor: Róbert Ilyés
Cartonaşe galbene: Szondi (45), Gál-Andrezly (67)

Stadion: Arena Națională (București)
Arbitru
: Rareș Vidican. Asistenți: Mihai Marius Marica şi Daniel Mitruţi. Rezervă: Florin Andrei. Arbitru VAR: Sebastian Colţescu. Asistent VAR: Alexandru Vodă