Marți, 18 iunie, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți a primului tur preliminar din Liga Campionilor și Europa League.
UPDATE 19 IUNIE | Câștigătoarea Cupei României, FC Viitorul, va juca în calificările Europa League începând cu turul doi preliminar. Formația constănțeană va întâlni, conform tragerii la sorți care a avut loc pe 19 iunie, la Nyon, echipa pregătită de fostul internațional român, Laszlo Boloni, Royal Antwerp.
Partidele se vor desfășura în dublă manșă, turul fiind programat pe 25 iulie, în Belgia, iar returul o săptămână mai târziu, la Constanța.
Tot pe 19 iunie, și-au aflat posibili adversari din turul doi preliminar și celelalte formații românești.
Dacă va trece de FC Astana, campioana României, CFR Cluj, va întâlni Maccabi Tel-Aviv (Israel), în dublă manșă, pe 24-25 iulie și 30-31 iulie, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.
FCSB și U Craiova 1948 Club Sportiv, dacă vor trece în primul tur de Milsami Orhei (Republica Moldova), respectiv Sabail (Azerbaidjan), vor întâlni în turul doi preliminar al Europa League adversari accesibili.
Vicecampioana ar putea da peste câștigătoarea dintre Alashkert (Armenia și Makedonija Skopje (Macedonia), în timp ce gruparea din Bănie ar putea întâlni învingătoarea dintre Honved Budapesta (Ungaria) și Vilnius Zalgiris (Lituania). Partidele se desfășoară în dublă manșă, pe 21 iulie și 1 august.
—————————————————————————————————–
Știrea inițială
Campioana României, CFR Cluj, va juca în primul tur preliminar cu FC Astana, câștigătoarea titlului în Kazahstan și echipa la care evoluează internaționalul Dorin Rotariu. Meciurile se vor disputa în dublă manșă, partida tur fiind programată în perioada 9-10 iulie, la Astana, iar returul pe 16-17 iulie, în Gruia.
Până la faza grupelor, gruparea din Ardeal mai are de trecut de turul al doilea (23-24 iulie și 30-31 august) și al treilea (6-7 august și 13 august), dar și de play-off (20-21 august și 27-28 august). Faza grupelor debutează pe 17-18 septembrie.
Tot în această fază își începe drumul spre grupele Ligii Campionilor și PFC Ludogorets, campioana Bulgariei, unde evoluează internaționalii români Claudiu Keșeru, Cosmin Moți, Dragoș Grigore. Campioana Bulgariei o va întâlni pe Ferencvaros din Ungaria.
Alte trei echipe merg în Europa League: FC Viitorul, în calitate de câștigătoare a Cupei României, și FCSB și U Craiova 1948 Club Sportiv, datorită clasării pe podium la finalul sezonului de Liga 1.
Vicecampioana României, FCSB, începe drumul spre grupele Europa League împotriva formației din Moldova, Milsami Orhei, în vreme ce U Craiova 1948 Club Sportiv va juca în primul tur preliminar împotriva echipei Sabail, din Azerbaidjan.
Meciurile din primul tur preliminar se desfășoară în dublă manșă, pe 11 și 18 iulie. FCSB va juca primul meci acasă, iar al doilea în deplasare, în timp ce echipa din Bănie va disputa primul joc pe stadionul ”Ion Oblemenco”, iar returul în deplasare.
FC Viitorul, câștigătoarea Cupei României, începe parcursul din turul al II-lea preliminar al Europa League, fără a fi însă cap de serie. Meciurile din al doilea tur preliminar sunt programate pe 25 iulie și 1 august. Pe 8 și 15 august se vor juca manșele turului 3, în timp ce play-off-ul va avea loc pe 22 și 29 august. Meciurile din grupele Europa League încep pe 19 septembrie.