UEFA EURO 2023 Under 21 e găzduit de România și Georgia, țara noastră organizând partide la Cluj-Napoca și București.
Mâine, 18 octombrie, de la ora 19:00, în incinta Ateneului Român, va avea loc tragerea la sorți a grupelor turneului final UEFA EURO 2023 U21, la care naționala noastră e calificată din postura de țară gazdă. Turneul final are loc anul viitor în perioada 21 iunie – 8 iulie 2023.
În așteptarea adversarilor pe care tricolorii pregătiți de Emil Săndoi îi vor afla mâine seară, să descoperim împreună semnificațiile Europeanului de tineret, în 7 repere!
Ediția 24 și unicitatea României
- Urmează Campionatul European U21 cu numărul 24, prima ediție fiind organizată în 1978. Anterior s-au disputat trei ediții în format Under 23. Abia din 1994 se dispută turneu final cu țară gazdă, prima organizatoare fiind Franța.
- După ediția precedentă, 2021, găzduită de Ungaria și Slovenia, și 2019, Italia și San Marino, ne aflăm de-abia înaintea celei de-a treia ediții, în toată istoria, când două țări împart organizarea. Totodată, România este singura țară care va fi gazdă pentru a doua oară, după ediția 1998 pe care am organizat-o.
Impact global și medii de spectatori
- 29 de televiziuni din 22 de țări europene, China, India, Japonia, SUA, Africa de Nord, Orientul Mijlociu și America Latină au transmis partide de la precedentă ediție a Campionatului European de tineret, din 2021.
- Dacă asistențele la ultimul EURO au fost afectate de regulile impuse de pandemie, la ediția 2019-Italia și San Marino media de spectatori a fost de 10.221 fani în tribune, ediția 2017-Polonia a fost de 11.623 fani, în vreme ce ediția 2015-Cehia a avut o medie de 10.866 spectatori per meci.
MVP-ul turneului și golgheterul
- Încă de la prima ediție, 1978, se acordă titlul de “Cel mai bun jucător al turneului”. La ultimele 6 ediții, Spania și Portugalia au instituit dominația la acest capitol. Lusitanii au doi laureați, pe William Carvalho (2015) și Fabio Vieira (2021), spaniolii se pot mândri cu patru: Juan Mata (2011), Thiago Alcantara (2013), Dani Ceballos (2017) și Fabian Ruiz (2019).
- Titlul de golgheter s-a instituit doar de la ediția 2000, iar la ultimele două turnee finale a fost câștigat de nemți, prin Luca Waldschmidt (2019) și Lukas Nmecha (2021). La ediția 2019, când România a jucat semifinalele, George Pușcaș a terminat pe locul 2 în clasamentul golgheterilor.
Miza Jocurilor Olimpice
- Primele trei clasate la turneul final de anul viitor se vor califica la Jocurile Olimpice Paris 2024! Europei îi sunt rezervate doar 3 poziții pentru că Franța, țară gazdă, e calificată deja, din oficiu. În cazul în care Franța se va afla pe podium, va merge următoarea clasată de la EURO U21.
- Reprezentantele Europei la Jocurile Olimpice au disputat ultimele două finale, prin Spania și Germania, însă ultima oară când titlul olimpic a fost câștigat de o națională de pe continentul nostru s-a întâmplat în 1992 când Spania, gazdă a Jocurilor Olimpice, a obținut și medalia de aur.
Platformă de lansare a talentelor
- Cei mai tineri fotbaliști de la ultimul turneu final aveau mai puțin de 18 ani la startul competiției. Printre ei, Moukoko (Germania) e azi la Dortmund și valorează 15 milioane euro potrivit cotei de piață pe transfermarkt.com, Faghir (Danemarca) a fost cumpărat după EURO U21 de Stuttgart și e cotat la 3 milioane euro, Karabec (Cehia) joacă meci de meci în acest sezon la Sparta Praga și e cotat la 2,5 milioane euro.
- Mijlocașul portughez Fabio Vieira, cel mai bun jucător al ediției 2021, a fost achiziționat în această vară de Arsenal Londra de la FC Porto cu 35 milioane euro. Golgheterul turneului din Ungaria și Slovenia, germanul Lukas Nmecha a fost cumpărat imediat după ediția U21 de Wolfsburg cu 8 milioane euro, de la Manchester City.
Spre seniori și Liga Campionilor
- Cinci dintre fotbaliștii care și-au reprezentat țara la nivel U21 în cadrul unui turneu final european au strâns ulterior peste 130 de meciuri la naționala de seniori! E vorba de Podolski (Germania), Xavi (Spania), Srna (Croația), Karagounis (Grecia) și Svensson (Suedia).
- Din aceeași categorie, avem 6 jucători care ulterior au depășit 100 de meciuri în Champions League! E vorba de Lampard (Anglia), Pirlo (Italia), Cech (Cehia), Puyol și Xavi (Spania), Neuer (Germania).
19 trofee, un debut și 13 echipe de la semifinale în sus!
- Exceptând Georgia, care se află la debut în ceea ce privește un turneu final, Israelul s-a oprit de două ori în gaza grupelor în vreme ce Croația a atins sferturile de finală la ediția 2021. În rest, 13 naționale care au jucat cel puțin semifinale în această competiție până azi!
- 7 din cele 16 naționale prezente la turneul final de anul viitor sunt foste câștigătoare ale competiției. Laureatele au în palmares, cumulat, 19 trofee de campioane europene! Spania și Italia, fiecare cu câte 5 titluri, domină această categorie selectă de formații triumfătoare.