Foto: UEFA

Vineri, 30 august, la Monaco, a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal UEFA Europa League, competiție care, la fel ca Liga Campionilor, se desfășoară într-un nou format din acest sezon.

Pe tabloul principal sunt 36 de echipe, care au fost împărțite la tragerea la sorți în 4 urne valorice. Fiecare echipă va disputa 8 partide, 4 pe teren propriu, 4 în deplasare. Și va întâlni câte doi adversari din fiecare urnă valorică.

Iată partidele pe care le va avea de disputat campioana României în această competiție:

  • Manchester United (Anglia) – acasă
  • Rangers (Scoția) – deplasare
  • Olympiacos (Grecia) – acasă
  • PAOK (Grecia) – deplasare
  • Midtjylland (Danemarca) – acasă
  • Qarabağ (Azerbaidjan) – deplasare
  • FK RFS (Letonia) – acasă
  • Hoffenheim (Germania) – deplasare

Primele 8 echipe din ierarhia comună vor face pasul spre optimile de finală, în timp ce echipele de pe locurile 9-24 vor disputa un play-off. Echipele de la locul 25 în jos vor fi eliminate din competiție după disputarea celor 8 jocuri.