Partida restantă de ieri, 14 decembrie, dintre CSA Steaua și Farul Constanța din Liga Elitelor U17, a pus punct anului 2023 în competițiile de juniori.
Farul s-a impus cu 2-1, egalând la puncte FCSB-ul în clasamentul Seriei de Est, ambele contabilizând 35 de puncte.
Cum se prezintă situația în competițiile de juniori la final de an 2023:
LIGA ELITELOR U17
Duelul pentru semifinale este unul disputat în Seria de Est, FCSB și Farul fiind la egalitate în vârful ierarhiei, ambele cu 35 de puncte. În urma lor se află Rapid cu 34 de puncte, Campionii FC Argeș, ocupanta locului patru, fiind la cinci puncte de giuleșteni. CSA Steaua, cu 26 de puncte, și Concordia Chiajna, cu 23 de puncte, sunt ultimele două clasate în clasamentul seriei de est.
Luptă strânsă pentru semifinale este și în Seria de Vest unde lider este Universitatea Craiova cu 35 de puncte. Este urmată de AFK Csikszereda, cu 31 de puncte, și UTA Arad, cu 30 de puncte. La o distanță de patru puncte de arădeni se află Universitatea Cluj și Ripensia Timișoara, ambele cu 26 de puncte, ultima clasată din play-off-ul seriei fiind CFR Cluj, cu 25 de puncte.
Se califică în semifinale primele două clasate din play-off-urile celor două serii.
LIGA ELITELOR U16
Competiția dedicată jucătorilor U16 a fost împărțită și în acest sezon în trei serii, play-off-ul fiind alcătuit din primele șase clasate la finalul sezonului regular.
Seria 1 este condusă de ACS FC Bacău și Kids Tâmpa Brașov, ambele cu 35 de puncte. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Sepsi OSK cu 32 de puncte, în urma covăsnenilor fiind, la egalitate de puncte, FC Botoșani și AFK Csikszereda, ambele cu câte 29 de puncte. Ultima poziție în play-off-ul primei serii este ocupat de Politehnica Iași cu 24 de puncte.
Rapid conduce în clasamentul Seriei 2, cu 41 de puncte, fiind urmată de Farul Constanța cu 40 de puncte. FCSB ocupă locul al treilea cu 38 de puncte, lupta pentru semifinale urmând să se dea între cele trei echipe întrucât distanța dintre FCSB și ocupanta locului 4, Progresul Spartac, este de 13 puncte, rămânând doar cinci runde de disputat. În urma Progresului în clasament se mai află Campionii FC Argeș cu 23 de puncte și FC Voluntari cu 19 puncte.
În Seria 3 lider este Viitorul Cluj, aceștia având 42 de puncte, cinci în plus față de cealaltă reprezentantă a Clujului din serie, Universitatea Cluj. Universitatea Craiova încheie podiumul, formația din Bănie contabilizând 35 de puncte. Pe locul patru se situează UTA Arad cu 31 de puncte, distanța până la ultimele două echipe din play-off-ul seriei 3 fiind de 12 puncte (U Craiova 1948), respectiv 13 puncte (Politehnica Timișoara).
Se califică în semifinalele competiției câștigătoarele celor trei serii alături de formația clasată pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament la finalul play-off-ului.
LIGA ELITELOR U15
Pe un sistem de desfășurare asemănător cu Liga Elitelor U16, competiția dedicată tinerilor fotbaliști U15 se prezintă, la finalul turului de play-off, după cum urmează.
Seria 1 o are ca lider pe AFK Csikszereda, ciucanii contabilizând 36 de puncte. Este urmată de CSA Steaua și Politehnica Iași, ambele cu 35 de puncte. Ultimele trei poziții din play-off-ul seriei 1 sunt ocupate de FC Botoșani cu 30 de puncte, ACS FC Bacău cu 28 de puncte și Kids Tâmpa Brașov cu 22 de puncte.
FCSB este lider în Seria 2 cu 45 de puncte, la cinci puncte distanță de Farul Constanța, următoarea clasată. Pe locul trei se află Daco-Getica București cu 34 de puncte, iar pe locul al patrulea Rapid cu 27 de puncte. Tot 27 de puncte are și ACS Sport Team, în timp ce ocupanta ultimului loc, Campionii FC Argeș, are 24 de puncte.
La o distanță de 12 puncte față de locul secund, ocupat de UTA Arad cu 36 de puncte, Universitatea Craiova conduce clasamentul din Seria 3, pe ultima treaptă a podiumului fiind Universitatea Cluj cu 34 de puncte. Urmează o nouă distanțare între locuri, în urma clujenilor clasându-se rivala din oraș, CFR Cluj, cu 24 de puncte, o distanță de 10 puncte între cele două. Ultimele două clasate sunt două reprezentante ale Craiovei, respectiv CSJ Știința U Craiova, cu 20 de puncte, și U Craiova 1948, cu 15 puncte.
Se califică în semifinalele competiției câștigătoarele celor trei serii alături de formația clasată pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament la finalul play-off-ului.
LIGA ELITELOR U14
Dacă până în sezonul precedent competiția U14 se desfășura sub forma Turneului Speranțelor, implementat din 2017 și cu rol în selecția și formarea jucătorilor pentru cea mai tânără echipă națională, începând din acest sezon aceasta se desfășoară ca o competiție națională între echipe de club, cu participare în funcție de Clasificarea academiilor. Există în continuare componenta de scouting la nivel sub 14 ani, aceasta urmând a avea ca finalitate, ca și până acum, o tabără de vară la bazele de pregătire ale FRF.
Sunt 60 de participante în sezonul 2023/2024 împărțite în cinci serii, până la finalul acestui an fiind disputate 13 etape.
ACS FC Bacău conduce Seria 1 cu 33 de puncte, Farul Constanța și Campionii FC Argeș conduc Seriile 2 și 3, ambele cu 39 de puncte, LPS Banatul are 34 de puncte și conduce în Seria 4, iar Universitatea Cluj este lider în Seria 5 cu 37 de puncte.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U19 și U17
În Campionatele Naționale U19 și U17 avem mai multe echipe participante, play-off-urile fiind alcătuite din nouă serii a câte șase echipe! Lideri în clasament la finalul anului 2023 sunt:
CAMPIONATUL NAȚIONAL |
||
U19 |
U17 |
|
SERIA 1 | AFC Botoșani | LPS Suceava |
SERIA 2 | ACS FC Bacău | ACS FC Bacău |
SERIA 3 | CS Dinamo București | Daco-Getica București |
SERIA 4 | Chindia Târgoviște | NFC Arena Academy |
SERIA 5 | U Craiova 1948 | U Craiova 1948 |
SERIA 6 | CS Mioveni | CSC 1599 Șelimbăr |
SERIA 7 | CSS Caransebeș | CSC Dumbrăvița |
SERIA 8 | LPS Satu Mare | SCM Zalău |
SERIA 9 | CSM Unirea Alba Iulia | Gloria 2018 Bistrița Năsăud |
De remarcat că ACS FC Bacău și U Craiova 1948 conduc atât la categoria U19 cât și la U17.
Merg în următoarea rundă primele clasate din fiecare serie, alături de șapte formații de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament.
După faza play-off-ului urmează trei etape eliminatorii, sub formă de optimi, sferturi de finală și semifinale, plus marea finală.