Fortuna, unul dintre principalii operatori de pariuri sportive de pe plan local est-european, a semnat un nou parteneriat cu Federația Română de Fotbal, prin care devine sponsor oficial al futsalului românesc.
În urma noului contract, Fortuna devine sponsor principal al Echipei Naționale de Futsal, dar și naming sponsor al celor mai importante competiții naționale, aceasta urmând a deveni: Liga 1 Fortuna și Cupa României Fortuna. Durata noului angajament este până la finalul anului 2022, cu opțiune de prelungire. Fortuna este partener FRF din martie 2017, iar în prezent este și sponsor al Echipei Naționale și al selecționatei U21
“Mă bucur că Fortuna își continuă sprijinul pentru fotbal, îndreptându-se acum și spre futsalul românesc. Acest parteneriat va contribui cu siguranță la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare a futsalului și de creștere a numărului de practicanți în futsal, precum și de expunere a acestui joc atât de spectaculos. Susținerea pe care o primim astăzi reprezintă și un mesaj de încredere pentru toate cluburile angrenate în procesul de dezvoltare a futsalului”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
„Continuăm susținerea fotbalului românesc, dezvoltarea acestuia și ne dorim să oferim o varietate de pariuri sportive pentru toți suporterii noștri. Alături de celelalte echipe de fotbal, acum în portofoliul nostru de sponsorizări se adaugă și echipa de Futsal pe care suntem mandri s-o sprijinim. În urma extinderii parteneriatului cu FRF, Fortuna susține toate echipele naționale ale României”, a declarat Alexandru Tarog Head of Marketing la Fortuna Entertainment Group.
Despre Fortuna
Fortuna a fost înființată în anul 1990 la Praga de către patru antreprenori. Prima filială a companiei a fost deschisă în același an. La nivel de grup, compania operează 1.600 de agenții de pariuri în Cehia, Slovacia și Polonia și a creat peste 2.500 de locuri de muncă. Unul dintre principalele sale obiective strategice este acela de a deveni lider pe piața din sud-estul Europei.
În 2015, grupul a intrat pe piața din România, iar din 2016 a obținut din partea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) licența permanentă pe 10 ani pentru organizarea și exploatarea jocurilor online și în România. În prezent, compania deține peste 750 de agenții de pariuri pe plan local. Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul companiei, https://efortuna.ro/.