Fotbalul și educația merg mână-n mână | Ioana Stancu: „Faptul că trebuie să îmbin școala și fotbalul îmi dă șansa să fiu mult mai productivă”

Ioana Stancu e jucătoare la FC Fair Play București și componentă a naționalei U17. I-am scris povestea în cadrul campaniei „Fotbalul și educația merg mână-n mână”, despre jucătorii și jucătoarele care echilibrează cu succes educația și fotbalul de performanță.

Chiar dacă e vineri dimineață, ora 8, programul Ioanei Stancu pentru ziua care abia începe și weekendul care urmează ar putea umple lejer o săptămână. Și-a început dimineața la antrenament alături de aproape zece dintre juniorii echipei FC Fair Play București, pe terenul sintetic de lângă stadionul unde echipa joacă de obicei meciurile de acasă, în zona Politehnicii din București. Când majoritatea dintre noi abia pornim motoarele cu prima cafea, Ioana aleargă dintr-un capăt în altul al terenului, face exerciții de coordonare cu mingea și trece printr-o jumătate de oră de joc alături de colegi.

A ajuns la FC Fair Play prin clasa a patra, după ce bătuse mingea de mică alături de tatăl ei, Sorin Stancu, prin parcurile din București. „Eu am vrut să mă apuc mai devreme, dar nu prea găsisem echipe de fete”, spune Ioana, care își amintește că prima vizită pe stadion alături de tatăl ei a fost când avea în jur de 4 ani. Era modul lor de a petrece timp împreună.

Înainte să facă fotbal la club, Ioana juca alături de colegii de școală în campionate sau competiții locale. „A avut noroc cu un profesor de sport care nu a făcut diferențiere între fete și băieți și a făcut o echipă de fotbal la școală”, spune tatăl ei, care îți amintește și acum cât suflet punea Ioana în acele meciuri – atât de mult încât în noaptea de dinaintea unei finale nu a putut dormi. „Nu am văzut-o punând atât de multă pasiune în alte lucruri”, spune Sorin Stancu.

De FC Fair Play au aflat din întâmplare, de pe internet – au sunat la club și au aflat că era destul de aproape de zona în care locuiesc, așa că Ioana n-ar fi trebuit să traverseze orașul pentru a merge la antrenamente. „La început am văzut că-i place, am văzut că are talent, dar nu ne-am gândit că o să facă performanță”, spune Sorin. „Era mai degrabă o formă de a o scoate din casă.”

Azi, Ioana e la al patrulea antrenament de săptămâna asta și se pregătește pentru al doilea meci în weekend, o deplasare la Odorheiu Secuiesc. A fost o săptămână mai aglomerată decât de obicei, recunoaște și ea, dar de când a intrat la liceu alternează antrenamentele la juniori cu cele de la senioare, ca să poată ajunge și la ore, și nici să nu piardă din pregătirea la fotbal. După antrenamentul de azi, va participa la primele trei ore de la școală, însă la ultimele trei trebuie să lipsească, pentru că au programată plecarea.

Când a început prima oară să joace la club, lucrurile erau mai simple: două antrenamente pe săptămână, un meci în weekend, așa că nu era chiar atât de greu să împartă școala și fotbalul, mai ales că nu avea foarte multe teme.

Mai multe meciuri și antrenamente au fost semnul că implicarea Ioanei în fotbal e treabă serioasă, spune tatăl ei. „Brusc, ne-am văzut în situația de a merge la trei antrenamente pe săptămână, weekendurile au dispărut, că aproape mereu era un meci. Am ajuns să ne schimbăm programul ca familie ca să mergem la antrenamente și meciuri.”

Pentru Ioana asta a însemnat o adaptare continuă a programului, ca să facă față și la școală, și la fotbal. În clasa a VIII-a, în săptămânile de dinaintea examenelor, a avut meciuri și la junioarele U15, și la U17. A terminat însă cu media 10. La început de clasa a IX-a a lipsit de la clasă în primele două săptămâni, în urma unei convocări la naționala U17. Asta i-a creat și ceva probleme de adaptare, spune Ioana, pentru că n-avusese ocazia să-și cunoască noii colegi.

„La școală mai era cum mai era – ne vedeam față în față, vorbeam, dar în online nu-mi venea să le dau mesaj «ce mai faci, ajută-mă și pe mine cu tema»”, spune Ioana. Însă odată ce a revenit – și elevii s-au întors fizic la școală –, lucrurile s-au așezat. A contat și înțelegerea pe care a primit-o din partea profesorilor. „Nu au sancționat lipsa ei”, spune Sorin. „A trebuit să recupereze, dar profesorii nu au tratat-o cu resentimente de genul unde ai fost, de ce ai lipsit. I-au dat teme, teste, ca oricărui copil.” De altfel, când a ales Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, pentru Ioana a contat că auzise despre sprijinul pe care îl primesc elevii care vor să exceleze la activități care nu țin de școală. Are în clasă și alți colegi sportivi, dar și un pasionat de pilotaj, adolescenți care primesc sprijin să-și urmeze interesele.

Având ore după-amiază, în unele zile preferă să vină la antrenamentele juniorilor de la Fair Play, pentru că echipa de senioare are antrenamente după-amiază. „Acolo ar fi ideal să mă duc, dar vin aici, iar când pot, mă duc și la senioare”, spune Ioana.

„Este în continuare destul de greu și muncește foarte mult”, spune tatăl ei. „Aș zice că muncește mai mult decât noi, adulții. Sunt zile în care are un program mai lung decât avem noi; începe mai devreme, că de obicei antrenamentul începe la ora 8 și se trezește la 6:30, iar teme face și până la 10-11 noaptea.” Dar chiar și așa, Sorin n-a văzut-o să sacrifice vreuna dintre activități pentru cealaltă, să se ascundă în spatele unui antrenament ca să nu facă vreun proiect sau să folosească vreun test ca scuză să lipsească de la antrenamente. „E meritul ei, așa s-a format, vrea să exceleze la orice face, indiferent de ce e vorba.”

Părinții au fost și ei un punct de echilibru, mai mult decât un factor de presiune. Tatăl Ioanei vorbește mult despre suportul moral pe care a încercat să i-l ofere. „Dacă un părinte vine și spune «păi ți-am spus că n-o să-ți iasă, că ai avut deplasare la Baia Mare și n-aveai cum să iei notă mare la testul de după deplasare»”. Eu nu-i cer Ioanei ca părinte să aibă neapărat 10 – doar să-și facă treaba cât poate ea de bine și să fie pregătită la școală. E o abordare mai degrabă pe dezvoltarea ei ca individ. Dacă vine rezultatul final, e foarte bine. Dacă nu vine, pot fi și alte cauze, poate nici nu-i sunt imputabile ei.”

Dincolo de rezultat, spune Sorin, a contat mereu ca Ioana să înțeleagă că e important să fie mulțumită de sine, pentru că rezultatele pot depinde sau nu de ea. Principiile după care alege să trăiască, însă, vor fi alături de ea pe viitor.

E lucrul care a ajutat-o foarte mult, spune și Ioana, faptul că nu a simțit presiunea din partea părinților. „E dorința mea și probabil de aceea am reușit să o țin așa. Am simțit că pot să le fac și pe una, și pe cealaltă.”

Citește și celelalte povești din campania „Fotbalul și educația merg mână-n mână”:

• Luca Banu: „În viață trebuie să ai două planuri mereu”
• Adrian Caragea: „Îmi place să fiu pe locul 1 și la fotbal, și la școală. Asta mă motivează”
• Alexandru Melniciuc: „În timpul meciului, picioarele te ajută să dai pasa, dar totul trebuie gândit”

Iar dacă știi exemple de fotbaliști și fotbaliste care „împacă” fotbalul și școala cu succes în viețile lor, scrie-ne despre ei la nicoleta.cosoreanu@frf.ro.