Victor Stancovici e în clasa a X-a la Colegiul Național „Școala Centrală” din București, junior la FCSB și component al lotului U17 al echipei naționale. Pentru el, echilibrul între școală și fotbal există datorită muncii, a încrederii în sine și a unei rețele de sprijin create de adulții din jur.

Într-o săptămână în care, pe lângă antrenamentele la fotbal, trebuie să se concentreze și pe teze, se văd cel mai bine lucrurile care-l ajută pe Victor să păstreze echilibrul între școală și fotbal. Timpul pe care alege să-l dedice pentru fiecare e la el; însă depinde și de înțelegerea pe care o găsește la adulții din jur. În mod normal, lipsește la unele ore de la școală ca să ajungă la antrenamente: uneori pleacă în timpul programului, merge la antrenamente și revine pentru ultimele ore. Săptămâna asta, și-a rugat antrenorii să-i ierte absența, să se poată concentra pe școală.

„A depins de perioadele pe care le-am avut”, spune Victor. „Dacă am avut un cantonament sau turneu important la fotbal, am găsit înțelegere la profesori. Mi-am recuperat apoi temele, chiar dacă a fost mult mai greu. Iar când a trebuit să mă axez pe școală, m-am pregătit singur acasă la fotbal.”

În mâinile lui a fost mereu disponibilitatea pe care a arătat-o pentru învățătură sau sport, felul cum le-a arătat profesorilor și antrenorilor că vrea să le facă bine pe ambele. „Dacă ai rezultate, vor înțelege că vrei să le faci pe ambele cât mai bine”, crede Victor.

Asta contează mai ales la școlile care cer performanță din partea elevilor, unde și exigențele profesorilor sunt mai mari decât media. Iar Victor a fost învățat cu mentalitatea asta de mic: încă din clasa a V-a a învățat la Colegiul Național „I.L.Caragiale” din Ploiești, orașul natal. Odată cu intrarea la liceu și transferul la FCSB, s-a mutat alături de restul familiei – părinți și fratele mai mic cu un an și patru luni, Vlad, fotbalist și el – în București, la Colegiul Național „Școala Centrală”.

Tatăl lui, Marian Stancovici, și-a dorit ca băieții lui să practice sport, chiar dacă nu neapărat de performanță. Așa că i-a dus de mici la meciurile Petrolului Ploiești, pe „Ilie Oană”, unde au avut șansa să se bucure de atmosfera unui stadion plin. Au mers împreună și la meciurile de baschet ale Asesoftului, care domina baschetul românesc la vremea aceea. Au mers și la handbal, însă alegerea a fost a celor doi, în cele din urmă. Au mers prima oară la antrenamentele unui club de fotbal când aveau 4 și 5 ani.

În perioada când locuiau în Ploiești, antrenamentele erau mai ales seara, așa că absențele de la școală n-au fost o piedică. Odată cu venirea în București, însă, antrenamentele și orele de școală au început să se suprapună. „A fost foarte dificil la început, până au fost cunoscuți de profesori, până și-au dat seama copiii că dacă lipsesc de la anumite ore, trebuie să învețe chiar mai mult decât cei prezenți”, spune Marian Stancovici. Ca să câștige încrederea profesorilor și să-i convingă că nu lipsește din rea-voință sau pentru că n-ar avea chef de școală, Victor a recuperat tot ce s-a predat. Încet-încet, lucrurile au intrat în normal.

Programul încărcat n-a fost ceva nou, spune Victor. Pe lângă fotbal și școală, și el și fratele lui s-au concentrat de mici pe învățarea limbilor străine: au început cu pregătire la engleză, apoi la franceză. „De când eram mici ne-am organizat timpul în așa fel încât să le facem pe toate”, povestește Victor. „În clasa a VIII-a aveam școală de dimineață, ne trezeam la 7:30, la 8 începeam orele, la 13:30 le terminam, apoi imediat aveam pregătire la engleză, franceză, matematică sau română și seara aveam antrenamente. Iar după antrenamente ne mai odihneam puțin și începeam să ne facem temele.”

Victor a dat deja un prim examen pentru Cambridge Certificate la limba engleză și se pregătește pentru examenul la nivel avansat, în vara viitoare. La franceză a luat nivelul B1 din clasa a IX-a și urmează să dea examenul pentru B2 (la examenul DELF – Diplôme d’études en langue française, nivelul de cunoaștere pornește de la A1, începător, și merge până la C2, echivalentul nivelului nativ).

„Eu o să-i susțin și pentru o a treia limbă străină”, spune tatăl lui Victor, „dar în funcție de oportunitățile pe care le vor avea în viață. Trebuie aleasă în funcție de ceea ce fac”.

Ambiția lui Victor de a excela vine dintr-o competitivitate sănătoasă. Își dorește să fie cel mai bun, dar nu ca să depășească pe altcineva, ci ca să se dezvolte. Iar rezultatele bune de la școală îi dau încredere în sine și o motivație în plus să muncească în continuare pentru ele.

Încrederea e un lucru pe care Victor îl menționează des. E ceva de care leagă și succesul, și relația cu cei din jur, dar și gestionarea presiunii inevitabile pe care o resimte în unele momente. „În cazul meu, încrederea pornește din interior către exterior”, spune Victor. „Dacă am încredere în mine, automat atrag și încrederea celorlalte persoane din jur. Și pe teren, și la școală. Mai ales la fotbal a fost importantă încrederea în mine. Pentru că schimbi echipa, schimbi prietenii, grupul, antrenorul și chiar dacă treci prin perioade mai rele, trebuie să te ridici. Presiunea am încercat să o gestionez cu încrederea mea în mine, încrederea părinților în mine și a prietenilor.”

Un moment în care încrederea în sine a funcționat ca un pansament împotriva presiunii a fost în clasa a VIII-a. Era clasă terminală, urmau examenele, iar profesorii deveniseră mai exigenți, pentru că voiau ca elevii să treacă cu bine de ele. Presiunea a venit automat. „Dar am avut și noroc”, spune Victor, „pentru că atunci a venit pandemia și am avut mai mult timp să mă axez pe carte.”

Până în clasa a VIII-a, a păstrat echilibrul de 50% energie investită în școală și 50% în fotbal. Din clasa a IX-a, procentul pentru cel din urmă a crescut pe la 70%, spune Victor. Deocamdată n-a avut însă de ales definitiv una dintre cele două căi.

Și el, și fratele lui, au un pact cu tatăl lor: la finalul fiecărui sezon de fotbal, la începutul verii, stabilesc împreună dacă vor continua sau nu pe calea sportului de performanță, în funcție de cum au performat în ultimul an. Până acum, decizia a fost mereu să meargă mai departe, încurajată de selecțiile celor doi la loturile naționale, de interesul cluburilor față de ei, de evoluțiile lor în meciuri. Iau lucrurile pas cu pas.

Următorul moment important pentru Victor va fi în clasa a XII-a, odată cu examenul de Bacalaureat. „Probabil că o să fie mult mai greu decât a fost până acum. Dar încerc să le împac.”

Oricare ar fi însă rezultatul, tatăl lui vorbește despre familie ca despre o plasă de siguranță care va fi acolo mereu pentru ambii băieți, indiferent dacă vor reuși sau nu în ceea ce-și propun. „O să aibă sprijin în continuare.”

Prin campania „Fotbalul și educația merg mână-n mână”, spunem poveștile jucătorilor și jucătoarelor care echilibrează cu succes educația și fotbalul de performanță. Citește-le pe toate publicate până acum:

Iar dacă știi exemple de fotbaliști și fotbaliste care „împacă” fotbalul și școala cu succes în viețile lor, scrie-ne despre ei la nicoleta.cosoreanu@frf.ro.

DIN ACEEAȘI CATEGORIEDE LA ACELAȘI AUTOR