În zilele de 6 și 7 noiembrie, Academia Națională de Fotbal a organizat pentru al doilea an la rând workshopul de fundraising și obținerea sponsorizărilor dedicat cluburilor sportive din România.

14 reprezentanți ai cluburilor și asociațiilor sportive din România au participat la cele două zile de formare, care au inclus și o prezentare a strategiei FRF pentru atragere de sponsori și bune practici, susținută de Raul Șandru, din partea Departamentului Comercial.

Workshop-ul a fost unul interactiv, cu accent pe atragerea și obținerea de sponsorizări, având scopul principal de a-i familiariza pe participanți cu elementele cheie de avut în vedere în momentul în care țintesc, în mod special, atragerea de sponsorizări din partea unor companii sau donații din partea unor persoane.

Temele abordate în cadrul cursului au ținut de înțelegerea specificului sponsorizărilor și diferențieri între sponsorizări, donații și finanțări nerambursabile, abordarea potențialilor sponsori și principalele obiective de avut în vedere în întocmirea strategiei de fundraising a unei organizații sportive.

Despre Academia Națională de Fotbal

Academia Națională de Fotbal este mijlocul prin care Federația Română de Fotbal  livrează cursuri sportivilor și specialiștilor care lucrează direct cu aceștia, dar și profesioniștilor din afara terenului de joc, care se ocupă de managementul sportiv, voluntariat sau alte operațiuni.

Încă din 2021, odată cu lansarea ANF, Federația Română de Fotbal a făcut public planul de a deveni cel mai important furnizor de programe educaționale în sport din România, oferind un model organizațional pentru sportul românesc.