În perioada 30 septembrie – 1 octombrie, Școala Federală de Antrenori (SFA) a început modulele pentru obținerea licenței UEFA B-GK alături de 18 cursanți.

Primul modul a debutat cu „Filosofia cursului”, fiind susținut de Eugen Anghel, Coach Educator, mentor și antrenor de portari la FCU 1948 Craiova, cel care a prezentat obiectivele și principiile cursului UEFA B-GK, punând accentul pe filosofia UEFA, respectiv pe învățarea bazată pe realitatea jocului.

Apoi, Leontin Toader, antrenor de portari al Echipei Naționale de Fotbal a României, Coach Educator și mentor UEFA GK, a susținut a doua temă, „Profilul și antrenamentul portarului în fotbalul modern”, în cadrul căreia a subliniat cum s-a schimbat rolul portarului de-a lungul timpului, dar și care sunt cerințele fotbalului modern privind jocul acestuia din perspectiva aspectelor tehnice, tactice, fizice și psihologice. Cursanții au fost implicați în realizarea profilului portarului, conturând calitățile și abilitățile sale necesare în fotbalul modern și au învățat și despre elementele tehnicii de bază ale portarului și despre pregătirea pe grupe de vârste (U11 – seniori).

Sesiunea teoretică din prima zi a fost încheiată de către cei 3 lectori – Eugen Anghel, Leontin Toader și Răzvan Stanca, antrenor de portari al Echipei Naționale de Fotbal a României U21, Coach Educator și mentor UEFA GK -, care au prezentat câte un plan de antrenament cu temele: jocul cu piciorul, duelul 1vs1 și apărarea spațiului porții (reprezentând cele mai relevante situații întâlnite în jocul de fotbal) pentru a oferi un exemplu corect de planificare a antrenamentului.

După-amiază, fiecare plan de antrenament a fost explicat și pus în practică cu ajutorul unor portari U15-U17, în timp ce cursanții au avut rolul de observatori, cu sarcina de a completa și nota aspectele referitoare la pregătirea antrenamentului și coaching. Fiecare antrenament demonstrativ a fost urmat de o sesiune de feedback din care s-au extras bunele practici de implementat pe viitor în cadrul cursului.

În a doua zi, activitatea a început în sala de curs cu tema Profilul și rolul antrenorului de portari”, unde a fost subliniată de către Eugen Anghel relația dintre pregătirea antrenamentului și cea a jocului. Cursanții au înțeles importanța profilului lor psihopedagogic în activitatea pe care o desfășoară și cum competențele profesionale și modul de lucru sunt definitorii.

„Interacțiunea antrenorului de portari cu antrenorul principal și staff-ul tehnic” a fost următoarea prezentare susținută de către Leontin Toader, prin intermediul căreia a fost analizată relația cu „echipa din spatele echipei” și de ce colaborarea cu antrenorul principal, antrenorul secund, preparatorul fizic, analistul video, staff-ul medical și departamentul de scouting este esențială în activitatea antrenorului de portari și cum îi poate impacta pozitiv sau negativ rezultatele.

Ultimele teme teoretice abordate au fost despre „Diferențele dintre portarul din fotbalul masculin și cel feminin” și „Evoluția fotbalului feminin în România”, de către Gherasim Daniel, Coach Educator și mentor UEFA GK, care i-a determinat pe cursanți să conștientizeze asemănările predominate dintre aceștia și care sunt deosebirile la care trebuie să fie atenți atunci când activează în fotbalul feminin. Totodată, au fost subliniate pe baza datelor statistice progresele realizate de fotbalul feminin la nivel european, dar și pe plan local.

Pe baza antrenamentelor demonstrative analizate în prima zi, cursanții împărțiți pe 4 grupe de lucru au primit sarcina de a realiza un plan de antrenament cu următoarele teme: jocul cu piciorul (schimbarea direcției de joc), duelul 1vs1, apărarea spațiului porții (blocarea șutului) și ieșirea pe centrare.

Fiecare grup de lucru a simulat rolurile dintr-un staff tehnic pentru a-și împărți sarcini precise și a respecta următoarea desfășurare: prezentarea și organizarea antrenamentului în fața portarilor și colegilor, realizarea exercițiilor și participarea în cadrul sesiunii de feedback. Pe tot parcursul părții practice, cursanții au primit sfaturi și recomandări valoroase de la Marian Ioniță, mentor UEFA GK și fost antrenor de portari la FC Șahtar Donețk și la FC Rapid 1923, cel care le-a subliniat de fiecare dată aspectele pozitive și cele de îmbunătățit, la care trebuie să lucreze pentru a evolua în acest rol.

Până la modulul 2, care se va organiza în luna noiembrie, cursanții vor desfășura activitatea de mentorat alături de un mentor UEFA GK care îi va asista la antrenamentele pe care le realizează cu portarii pe care îi antrenează în cluburile la care activează.