Sâmbătă, 19 octombrie, Complexul Sportiv Studențesc Tei din București a găzduit un turneu de fotbal pe teren redus, organizat în cadrul proiectului european GOALSCORE, pentru combaterea violenței de gen.
Patru echipe au participat la competiție, în total aproximativ 50 de persoane fiind implicate în activitatea de promovare a proiectului. Printre participante s-au numărat atât fotbaliste profesioniste, cât și amatoare, iar printre echipe a fost inclusă și una formată din femei ucrainene, refugiate în România din cauza răzbioului.
Proiectul GOALSCORE, în cadrul căruia Federația Română de Fotbal este partener, este coordonat de Federația de Fotbal din Malta și realizat alături de Federația de Fotbal din Portugalia, Centrul FILIA, Malta Women Lobby, APAV, EURACTIV și UNIMORE. Scopul principal al proiectului este să utilizeze fotbalul ca mijloc de combatere a violenței împotriva femeilor tinere.
Tot în cadrul proiectului GOALSCORE, România a găzduit în lunile iulie și noiembrie 2023 traininguri pentru antrenori și antrenoare de fotbal feminin.
Realizat pe baza unei metodologii elaborate de cercetătorii de la UNIMORE, trainingul a avut rolul de creare a unui context în ce privește violența de gen, pentru a familiariza antrenorii cu noțiunile și felul în care se poate manifesta aceasta, indiferent că e vorba de violență economică, fizică, psihologică, sexuală sau în cuplu.
În vara acestui an, antrenorii care au participat la traininguri au implementat la cluburile lor o serie de activități practice, pe terenul de fotbal, dezvoltate cu scopul de a crea un mediu de încredere în cadrul echipelor, dar și pentru a le introduce jucătoarelor noțiunile despre violența împotriva femeilor și a le încuraja să ceară ajutor dacă ajung să treacă prin astfel de situații.