În perioada 16-19 octombrie 2024, Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia a găzduit prima parte a cursului Girls’ Football Coaching Course (GFCC), organizat de Federația Norvegiană de Fotbal în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și Federația Ucraineană de Fotbal.
Timp de 4 zile, participantele selectate, de la profesoare de educație fizică, instructori sportivi sau jucătoare care își doresc să înceapă pregătirea pentru cariera de antrenoare, au participat la cursul susținut de instructori din Norvegia, care a îmbinat partea teoretică cu cea practică.
Workshop-ul a fost organizat pe patru module, fiecare dintre acestea incluzând și o parte practică:
- Modulul 1 – Fotbal pentru copii – Valori fundamentale și fair play
- Modulul 2 – Sesiunea de antrenament (metode ideale de organizare, categorii de activități etc).
- Modulul 3 – Organizarea calitativă a activității
- Modulul 4 – Rolul antrenorului
Ultimele două zile de părți practice au fost organizate sub formă de festival, la care au participat peste 120 fete din cadrul școlilor din Chitila și Mogoșoaia, între 8-13 ani!
La ceremonia de încheiere a primei părți din cadrul cursului a fost prezentă și doamna Kerstin Agneta Wahlberg, consilier în cadrul Ambasadei Norvegiei. Aceasta a confirmat în cadrul întâlnirii importanța acestui proiect prin prisma faptului că a reunit trei federații diferite atât din punct de vedere cultural, cât și lingvistic, dar unite prin dragostea pentru fotbal, care depășește toate barierele. Totodată, a reprezentat o oportunitate pentru fiecare participantă de a se exprima și împărtăși din experiența sa.
Proiectul organizat de Federația Norvegiană de Fotbal, în colaborare cu Federația Română de Fotbal și Federația Ucraineană de Fotbal, își propune să contribuie la dezvoltarea unei societăți care să promoveze drepturile în mod egal, unde fetele să aibă aceleași oportunități de a juca fotbal asemeni băieților și de a oferi un mediu sigur și pozitiv tuturor copiilor pentru a-l practica.