Ilie Alexe se alătură echipei Federației Române de Fotbal. Acesta este noul coordonator al loturilor naționale de juniori U15, U16, U17, U18 și U19.
Absolvent al școlii de antrenori din Italia, Coverciano, Ilie Alexe a fost șeful proiectului de dezvoltare a Academiei Steaua, apoi a fost numit coordonator al Centrului de Copii și Juniori, la Dinamo. În 2017 a devenit coordonator al Academiei de Fotbal FCSB, locul 3 în Clasificarea Academiilor de Fotbal în anul 2022.
În vârstă de 43 de ani, Alexe va coordona activitatea celor 5 loturi naționale de juniori. Acesta va monitoriza modul de lucru și va urmări planul de performanță al unui jucător de elită de la 15 ani și până la finalul junioratului, pentru a facilita tranziția acestuia către prima reprezentativă, prin intermediul loturilor de U21 sau U20. Totodată, Alexe se va asigura de întărirea colaborării cu academiile de juniori și de dezvoltarea unei culturi organizaționale la nivelul loturilor de juniori în concordanță cu Strategia Tehnică a FRF.