© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Vineri, 24 mai, și luni, 27 mai, avem programate meciurile retur din cadrul barajelor de menținere / promovare în prima ligă. Ambele dueluri vor fi transmise live pe canalele Digi Sport și Prima Sport. De asemenea, românii din afara țării vor avea ocazia să urmărească în direct cele două meciuri pe platforma FRF.tv!

Avantaj minin pentru FC Botoșani

Un gol venit în minutul 90+3 al partidei tur o face pe FC Botoșani favorită la menținerea în prima ligă înaintea celui de-al doilea duel cu CS Mioveni. Vineri, 24 mai, de la ora 20:00, CS Mioveni va fi gazda partidei retur, partidă în care argeșenii vor căuta să refacă diferența de pe tabelă și să forțeze promovarea după doar un sezon petrecut în Liga 2.

„Ne așteaptă un meci foarte greu, un meci cu o echipă bună. Trebuie să încercăm să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut în meciul tur. Chiar dacă am avut ocaziile noastre, nu am reușit să marcăm. Știm că jucăm cu o echipă bună, cu o echipă care își dorește să rămână în Liga 1, dar jucătorii mei s-au pregătit bine și abia așteptăm să înceapă meciul. Ne dorim ca lumea din tribună să ne susțină pe toată durata jocului, iar la final, indiferent de rezultat, să fie mândri de ce au făcut jucătorii la această echipă”, a declarat Constantin Schumacher, antrenorul formației CS Mioveni, la conferința de presă organizată înaintea partidei.

„Un ultim joc al sezonului. Cred că în ianuarie, când am început această aventură, ne-am fi dorit să fim în această situație. Este un joc pe care trebuie să îl abordăm foarte bine, foarte concentrați, iar la finalul jocului să fim echipa câștigătoare, echipa care continuă în Liga 1 din sezonul următor. Unor astfel de meciuri trebuie să le dai o atenție puțin mai mare pentru că sunt meciuri decisive. Chiar dacă pe parcursul sezonului toate meciurile au fost importante, nu aveau caracter decisiv. E important că avem avantaj după meciul tur așa că va trebui să profităm de experiența noastră și să facem rezultatul de care avem nevoie să rămânem în Liga 1”, a declarat Bogdan Andone, antrenorul formației FC Botoșani, în cadrul conferinței de presă organizată înainte meciului retur.

Dinamo, încrezătoare în menținere după meciul tur

Partida disputată pe Arena Națională în fața a peste 30.000 de spectatori a făcut ca speranțele dinamoviștilor în rămânerea în prima ligă și în următorul sezon să fie tot mai mari. Dinamo a trecut cu 2-0 de AFK Csikszereda, o dublă semnată de către Dennis Politic rezolvând ecuația învingătoarei în primul meci.

Dinamo așteaptă returul de la adăpostul avantajului de pe tabelă, însă mai are de trecut peste cel puțin 90 de minute pentru a fi sigură de prezența în prima ligă și în următorul sezon. Va fi a treia vizită a formației bucureștene pe terenul ciucanilor în istorie, în precedentele două fiind consemnate remize, la finalul timpului regulamentar. Primul meci, jucat pe 1 noiembrie 2018 în Cupa României, a reprezentat un adevărat carusel în ceea ce privește evoluția scorului. Ciucanii, care evoluau atunci Liga 3, au deschis scorul în minutul 47 și l-au majorat 5 minute mai târziu, avantaj ce nu a durat foarte mult. Dubla lui Dan Nistor din minutele 54 și 58 a readus echilibrul pe tabelă. Rezultatul a rămas neschimbat până la finalul celor 90 de minute, astfel încât s-a intrat în prelungiri. Acolo, Dinamo a trecut pentru prima oară în acest meci la conducere după un gol semnat de Mihai Neicuțescu, dar ciucanii au avut suficientă forță pentru a marca încă un gol și au dus meciul la loviturile de departajare. A urmat o serie de 10 lovituri de departajare, 4 jucători de la Miercurea Ciuc, respectiv 5 de la Dinamo ratând de la punctul cu var. Csikszereda a mers mai departe în Cupă atunci.

În precedentul duel de la Miercurea Ciuc, rezultatul a fost unul alb, scor 0-0, în sezonul regular al ediției precedente de Liga 2 Casa Pariurilor.