În săptămâna 5-10 iunie, Comisia Centrală a Arbitrilor va începe o nouă acțiune de căutare și descoperire de tineri arbitri talentați la nivel județean, prin intermediul programului CAVALERII VIITORULUI, program ajuns la ediția cu numărul 5.
În această săptămână vor fi testele preliminare, unde arbitri trebuie să promoveze anumite baremuri din punct de vedere fizic, cât și obținerea notei 7 la testarea teoretică, acestea fiind condiții necesare de participare la program.
În prima etapă a programului se vor testa peste 260 de arbitri. După fiecare etapă a programului (Cursul Introductiv și cel de Consolidare) se vor testa și tria arbitrii cei mai buni.
Ajung în ultima fază a proiectului cei mai buni 30-40, în funcție de rezultatele obținute, care vor fi testați pentru promovare la nivelul Ligii 3.
Testele preliminare ale programului Cavalerii Viitorului vor fi coordonate și supravegheate de către instructorul fitness UEFA și de membrii și colaboratorii CCA, acest program făcând parte din strategia de dezvoltare a arbitrajului la nivel județean.
Testele se vor desfășura în următoarele orașe: Timișoara, Pitești, București, Piatra Neamț, Cluj-Napoca.