În perioada 27-28 ianuarie, echipa națională de eFotbal a României își va continua parcursul în preliminariile eNations Cup 2022 la FIFA. Cei trei jucători care vor reprezenta România în etapa secundă a competiției sunt Cosmin Petrescu, Răzvan Puiu și Alex Rădulescu.

INTERVIU. Alex Rădulescu are 23 de ani și este noul jucător al eNaționalei, care îi va ajuta pe Cosmin Petrescu și Răzvan Puiu în parcursul României la eNations Cup 2022. Pe lângă cariera în FIFA, Andu, așa cum este cunoscut Alex, creează și videoclipuri pe YouTube cu jocul FIFA. Hai să îl cunoaștem mai bine pe Andu!

– Cum te simți să reprezinți România?
– Este o mare onoare pentru mine și sunt mândru că după atâția ani în care m-am antrenat, lucrurile încep să se vadă și orele de muncă să îmi fie răsplătite. Iar acum că sunt aici, îmi doresc să facem rezultate foarte bune.

– De cât timp joci FIFA profesionist și care e cea mai plăcuta experiență pe care ai avut-o?
– Joc de pe la FIFA 17, însă doar anul trecut am fost concentrat pe jucatul profesionist, deoarece în ceilalți ani am fost mai preocupat cu facultatea și YouTube-ul. Dar chiar și așa, cea mai frumoasă experiență a fost atunci când am câștigat eLiga 1 la FIFA 20. În perioada aceea a fost și pandemia, iar oamenii au stat în case, s-au uitat la televizor și acest lucru m-a ajutat foarte mult, pentru că au fost multe persoane care au început să mă cunoască. Ulterior am dat mai multe interviuri și oamenii mă opreau pe stradă pentru a mă felicita. Per total, a fost cel mai frumos moment de când am început să joc FIFA.

– Competiția se desfășoară în format 2v2. Cum ți se pare acest lucru? Crezi că vei face o echipă bună cu Răzvan și Cosmin?
– E clar că e un mod de joc complet diferit pentru că doi jucători foarte buni de 1v1 nu reprezintă o garanție că la 2v2 pot fi la același nivel, ca cel individual. Eu am încredere în ambii colegi, pentru că au demonstrat că au valoare. Sper să-i ajut și eu din acest punct de vedere și să fiu un coleg bun la 2v2. Acum, contează și șansa, pentru că este mare nevoie de ea, însă cred că împreună putem face cel puțin aceleași rezultate pe care le-au obținut și ei anul trecut. Per total, vreau să îi ajut și eu într-o măsură foarte bună și să reușim să atingem obiectivele propuse.

– Ați început să vă antrenați împreună?
– După acest eveniment din weekend, am văzut ce jucători au venit la TOTY (n.r. echipa anului), ne-am consolidat echipele și vedem ce avem de făcut. Începem să ne antrenam, ne vom pregăti mai bine și vrem să promovam în prima divizie.

– Ca stil de joc, crezi că te asemeni mai bine cu vreunul dintre Cosmin sau Răzvan?
– Din câte am văzut, Răzvan are un stil mai avântat în atac și Cosmin este mai echilibrat din punct de vedere defensiv, iar eu unul mă consider undeva pe la mijloc. Răzvan are o dexteritate foarte bună, având în vedere și avantajul vârstei, fiind mai tânăr are reflexe mai bune și pe atac este senzațional. În acest context eu cred că mă asemăn mai mult cu Cosmin decât cu Răzvan, pentru că suntem și apropiați de vârstă și gândim asemănător.

– Cum ți s-au părut meciurile făcute de Cosmin și Răzvan în prima etapă? Cum ai văzut tu lucrurile de pe margine?
– Eu cred că s-a văzut că nu au avut timp suficient pentru a se antrena, din cauza faptului că au participat și la alte competiții în perioada aceea și nu stiu cât de mult le place acest stil de 2v2. După prima etapă am înțeles că au jucat și în alte turnee online la dublu și cred că vor să facă o echipă mai bună și să își îmbunătățească stilul. Rezultatele de atunci cred că se bazează doar pe faptul că nu au avut timp să se antreneze, pentru că au multă valoare și au demonstrat acest lucru. Și acum, zic eu că o să fie mai bine.

– Care sunt obiectivele tale cu eNaționala? Dar și cele pe plan profesional cu eFotbalul?
– Primul lucru cu eNaționala ar fi acela de a reveni în prima divizie și pe termen lung să fim din nou calificați la eNations Cup. Și pentru mine aș vrea să mă pot califica la un turneu, la fel cum au reușit și colegii mei anul acesta și sunt covins că pot să o fac, dar cu multă muncă și puțină șansă.

– Spune câteva lucruri despre tine, ceva ce lumea din comunitatea de eFotbal ar vrea să știe.
– Am jucat fotbal timp de 12 ani la grupele de juniori ale celor de la FCSB. Mi-a plăcut sportul de mic, chiar dacă acum îl practic în format electronic. Am absolvit Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București și am un canal de YouTube care are 33 de mii de abonați, pe care l-am deschis acum 3 ani.

– Ce ne poți spune despre perioada de la FCSB? Ai vreo poveste interesantă de atunci?
– A fost o perioadă frumoasă în care am avut performanțe foarte bune, cu toate că pe vremea respectivă ne antrenam pe un teren sintetic, lucru care ulterior mi-a dăunat. La 17 ani am avut o accidentare, o ruptură de ligamente încrucișate și am avut probleme din cauza asta. Per total, a fost o perioadă bună, în care am fost pe locul 2 pe țară, locul 3. Am jucat contra echipei de juniori de la Academia Hagi, care îi avea atunci pe Ianis Hagi, Florinel Coman și alți jucători care acum joacă preponderent în Liga 1. A fost o perioadă care pe mine m-a maturizat din punct de vedere mental și personal, deoarece sportul te călește în viață.

– Ai menționat că ești creator de conținut pe YouTube. Cum se îmbină acest lucru și cu eFotbalul?
– E cam greu să le faci pe amândouă 100%. E clar că dacă te focusezi pe una mai mult, pe cealaltă nu o să o poți face la fel de bine. Eu anul trecut m-am axat mai mult pe YouTube. FIFA jucam mai mult când aveam timp liber și mă antrenam puțin de dimineață, iar cu toate acestea am ajuns în TOP 3 pe FIFA.gg. Anul acesta am făcut invers, m-am concentrat mai mult pe eFotbal decât pe YouTube. În acest fel trebuie să acorzi mai mult timp, mai multă răbdare, trebuie și susținere din partea oamenilor care te urmăresc și nu în ultimul rând puțin noroc.

– Experiența ca jucător de fotbal te ajută în FIFA?
– E clar că unele lucruri se aseamănă, iar atunci când se schimbă ceva sau vrei să înveți ceva nou în joc, te poți gândi cum făceai atunci când erai pe teren și totul devine mai simplu.

– Cum crezi că va evolua eFotbalul? Crezi că va depăși fotbalul din zilele noastre?
– Îmi este greu să cred că va depăși sportul pe care îl știm noi astăzi. Sper să se dezvolte și la noi în țară cât mai mult. Știu că acum nu sunt foarte mulți oameni interesați, deoarece premiile sunt mici, dar dacă pe viitor vor fi din ce în ce mai multe performanțe, oamenii vor veni și se vor implica în acest domeniu și nivelul va crește.

– Dacă ar fi să joci o finală importantă la FIFA pe un stadion de fotbal adevărat, care ar fi acela și de ce?
– Dacă ar fi o finală cu eNaționala mi-ar plăcea să fie pe Arena Națională, iar dacă ar fi să fie o finală la un turneu între cluburi, mi-ar placea să fie pe Camp Nou, deoarece sunt fan Barcelona.

– Ce sfat le-ai da celor care vor să se joace eFotbal profesionist?
– Sfatul meu ar fi acela de a nu se gândi la lucrurile negative ale jocului, cum ar fi bug-urile, să muncească, să bage capul în pământ și să nu cedeze. Să își analizeze meciurile, e foarte important acest lucru și să nu se gândească la părțile negative. Atâta timp cât va munci și va face totul bine, rezultatele vor veni.

Programul României în ianuarie

ZIUA 1: 27 IAN

Runda 1: România – Islanda

Runda 2: Estonia – România

Runda 3: România – Belgia

Runda 4: Irlanda de Nord – România

ZIUA 2: 28 IAN

Runda 6: Finlanda – România

Runda 7: România – Slovacia

*În fiecare rundă, câte o echipă va sta pe bară, deoarece în clasament există doar 7 eNaționale.

Duelurile României vor fi transmise pe Facebook și pe YouTube.

CLASAMENTUL eNATIONS CUP AL CELOR DE LA FIFA

Mai multe informații despre eNaționala României aici.