INTERVIU. Alexandru Stoian, marcator pentru naționala U16: „Îmi place să spun că m-am născut cu mingea la picior!”

Naționala de fotbal U16 a României a disputat săptămâna trecută două meciuri-test în compania selecționatei similare a Bulgariei.

Tricolorii mici, pregătiți de Victor Ene, s-au impus în ambele confruntări jucate la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, 4-0 și 2-0. Mulți dintre componenții lotului au fost promovați de la echipa națională U15, care și-a făcut debutul în primăvara acestui an. Alexandru Stoian este unul dintre aceștia. În ciuda vârstei, 14 ani!, Stoian a fost unul dintre jucătorii care s-au evidențiat. A fost titular în ambele partide, în prima reușind să și marcheze. Produs al clubului Școlii de Fotbal Benfica București, Alexandru Stoian a evoluat în ultimul an la Academica Clinceni 2 – Academia Prosport București.

Considerat un mare talent, Alexandru Stoian i-a impresionat doi ani la rând pe spaniolii de la Celta Vigo, fiind invitat de gruparea spaniolă în stagii de pregătire, după ce a câștigat titlul de cel mai bun jucător la turneele organizate în 2018 și 2019 de Celta Vigo Brașov.
Născut la Madrid, dar crescut în România, Stoian este îndrăgostit de fotbalul englez, unde speră să ajungă atunci când va crește mare!

În ciuda vârstei, „Blondul”, așa cum e poreclit încă din copilărie, uimește prin maturitate. Și-a impus un program de pregătire strict și un regim de viață pentru care ar fi invidioși până și fotbaliștii profesioniști. La primul interviu din viața sa, Alexandru Stoian a trecut repede peste emoții. Și-a amintit cum a debutat în fotbal și cum a primit întâia convocare la echipa națională a României.

„Băteam mingea în jurul blocului cu prietenii de joacă”

– Alexandru, unde ai început fotbalul?
– La Școala de Fotbal Benfica București, în cartierul Berceni, unde am copilărit și unde locuiesc și acum. M-am născut în Spania, dar prea multe amintiri nu am. Eram prea mic. Sunt crescut, aici, în București. Nici măcar nu am învățat spaniola. Aveam șase ani când am ajuns la Benfica. Până atunci băteam mingea în jurul blocului cu prietenii de joacă. Îmi plăcea să dau cu piciorul în minge. Îmi și place să spun că m-am născut cu mingea la picior!

– Ce îți plăcea cel mai mult să faci cu mingea?
– Să driblez!

– Ești dreptaci?
– Da, dar să știți că dau bine și cu stângul. De când eram mic exersam la antrenamente folosirea piciorului stâng. Mai trimiteam din când în când mingea în porumb, cum se spune, dar vreau să cred că acum am ajuns la același nivel și cu stângul.

„Aveam o echipă foarte bună la Benfica”

– Când ai câștigat primul trofeu?
– Aveam zece ani. Aveam o echipă foarte bună la Benfica, crescusem împreună cei mai mulți dintre copii. Păcat că unii au renunțat la fotbal. Antrenor și președinte la Benfica era Ionel Preda, Johnny cum îi spune toată lumea. Nea Johnny, mama și tata au fost mereu alături de mine, sunt și acum, lor le datorez totul. Primul trofeu l-am cucerit la un turneu organizat de școala noastră de fotbal, pe terenul de ștrand, de aici, din Berceni. Era un turneu între echipele de cartier. Am fost foarte fericit! Eram și căpitanul echipei. Apoi am mers prin țară, la diverse competiții.

– Cum ai ajuns la Ceta Vigo?
– Am participat doi ani la rând la un turneu organizat la Brașov. La ambele turnee am fost ales cel mai bun jucător, recompensa fiind un cantonament la Celta Vigo, în Spania!

– Cum a fost?
– Altă lume! Mai greu la capitolul comunicare, nu știam limba, nu știam atunci nici engleza. Acum știu! Perioadele petrecute la Celta Vigo m-au ambiționat și mai mult și m-au determinat să îmi doresc și mai mult să continui.

„La ora 22:00 închid telefonul și mă bag la somn”

– Apropo! Care sunt ambițiile tale?
– Să joc în Liga Campionilor și la naționala mare a României!

– Ce faci în acest sens?
– Muncesc foarte mult. Fac sacrificii. De ani buni vacanțele sunt foarte scurte și puține, mă văd rar cu prietenii, la ora 22:00 închid telefonul și mă bag la somn. Îmi amintesc cum plecam în deplasări sau în cantonamente îngrămădiți în câteva mașini sau în câte un microbuz. Am grijă ce mănânc. De fapt nu eu, ci mama!

– Care e mâncarea preferată?
– Îmi plac sarmalele făcute de mama. Îmi place și supa cu găluște! Niciodată sau aproape niciodată nu merg la fast food.

„Erau copii din toată țara”

– Când ai făcut cunoștință cu fotbalul celor mari?
– Acum trei sau patru ani, la Liga a V-a, la Benfica. Țin minte că arbitrul a oprit jocul în momentul în care eu am intrat pe teren în repriza a doua și i-a rugat pe adversari să nu mă faulteze! Eram cel mai mic! Portarul nostru avea aproape 50 de ani! Apoi, anul trecut, ca jucător la Academica Clinceni 2 – Academia ProSport București, am debutat în Liga 3.

– Cum ai primit convocarea la U15, prima ta convocare?
– Fusesem la un trial, în toamna anului trecut. Erau copii din toată țara. Nu știam dacă voi fi convocat, eu îmi făcusem însă treaba. Eram la duș când mama m-a anunțat că sunt convocat la naționala U16! A fost o mare bucurie.

„Îmi plac meciurile din Premier League”

– Cum a fost debutul?
– Cu ceva emoții. În plus m-am accidentat după o intrare mai tare a unui adversar.

– Care sunt calitățile tale?
– Viteză, șut la poartă, puțin dribling. Și spirit de echipă. Nu mai sunt egoist!

– Care au fost și care sunt idolii tăi?
– Gică Hagi, Lionel Messi, iar mai nou Kylian Mbappé și Octavian Popescu. Îmi plac meciurile din Premier League, unde se joacă un fotbal total. Mi-ar plăcea ca într-o zi să ajung la Manchester City.

„Merg pe Rocar și exersez șuturile la poartă”

– Ce faci în timpul liber?
– În puținul timp liber pe care îl am ies cu prietenii în parcul de lângă bloc, alerg, merg pe „Rocar” și exersez șuturile la poartă, mai fac și ceva forță. Din când în când merg la un pescuit cu bunicul meu. Îmi place să prind pește, dar nu mă pot lăuda deocamdată cu vreo captură senzațională.

– Cu școala cum te descurci?
– Bine! Am încheiat socotelile cu școala generală. La toamnă încep liceul, aici, la noi în cartier, la o clasă cu profil sportiv.

– Mai ai altă poreclă în afară de „Blondul”?!
– Tot din pricina părului, de fapt a tunsorii, la națională mi se spune Mowgli!

– Ai doar 14 ani!
– Am de câteva luni și buletin, dar nu îl port la mine niciodată. Îl țin acasă, îmi e teamă ca nu cumva să-l pierd!

Interviu de Adi Dobre