Cu numărul 14 pe spate, Anda Jivan s-a remarcat în acest sezon clasându-se pe pe podium (locul 3) în topul marcatoarelor, cu un total de 11 goluri.
Tânăra jucătoare a echipei Politehnica Timișoara a început să joace fotbal la 8 ani, iar de atunci a continuat să evolueze și să se autodepășească. Ne-a povestit despre cum a fost primul ei antrenament, despre modelele sale în fotbal și despre modul în care vede evoluția fotbalului feminin.
Cum și când ai început să joci fotbal?
Am început să joc fotbal la vârsta de 8 ani, la recomandarea profesorului de sport. Avea o echipă de băieți. Am jucat timp de doi ani de zile alături de ei la Comloșu Mare, pe urmă mi-a fost recomandată o echipă de fete, CFR Timișoara. Acolo am jucat până la desființarea acesteia.
Îți mai aduci aminte primul antrenament? Dacă da, ne poți povesti despre el?
Nu mai țin minte foarte bine, dar știu că eram foarte mulți, iar domnul profesor ne-a împărțit în două echipe ca să putem juca.
Cine e cel mai mare suporter al tău?
Cel mai mare suporter al meu este familia. Ei mă susțin cel mai mult și îmi sunt alături mereu. Mă ajută de fiecare dată cu sfat sau o vorbă bună.
Un moment memorabil din cariera ta?
Probabil unul dintre momentele memorabile ale carierei mele a fost acela în care am debutat la echipa de senioare a clubului (ref. Politehnica Timișoara), și pe deasupra, am reușit să și înscriu.
Care a fost momentul tău preferat din acest sezon?
Meciul împotriva celor de la FC Carmen București. Am avut parte de un meci intens, provocator și am reușit să ne atingem obiectivul: victoria.
„Simt bucuria și plăcerea de a juca, de a fi pe teren.”
Care e modelul tău în fotbal? Dar echipa all-time favorite?
Îi urmăresc evoluția lui Cristiano Ronaldo, iar echipa mea favorită este Real Madrid.
Ce simți când te gândești la fotbalul feminin?
Simt bucuria și plăcerea de a juca, de a fi pe teren. Foarte multă emoție. Mi-aș dori, totuși, să poată fi la fel de apreciat precum este fotbalul masculin.
Ai timp de pasiuni, în afară de fotbal? Care? Ce-ți place să faci?
Pe lângă fotbal, îmi place foarte mult desenul.
Cum vezi evoluția fotbalului feminin din ultimii ani?
În ultimii ani, fotbalul feminin a fost (și este) într-o evoluție continuă. Astfel, s-au înființat multe echipe, oamenii au început să vină la meciuri din ce în ce mai mulți, am început să avem suporteri. Însă cred că este încă în creștere.
„Există mereu lucruri care trebuie îmbunătățite.”
Top 3 calități ale tale pe teren.
Viteză. Curaj. Forță.
Care ar fi trei lucruri pe care ți-ai dori să le îmbunătățești la tine în 2023?
Consider că mereu există lucruri care trebuie îmbunătățite, iar în acest moment mi-aș dori să-mi îmbunătățesc partea tehnică.
Care a fost momentul 0 în cariera ta, în care ai știut că vrei să te dedici fotbalului?
La vârsta de 14 ani, atunci când am luat decizia de a mă muta la Timișoara. Atunci am început un nou capitol și am decis că îmi doresc să merg mai departe cu fotbalul.
Ce mesaj i-ai transmite unei fete care se află la început de drum în acest sport?
Le încurajez să nu renunțe niciodată, să muncească mult și să creadă în visurile lor.