Claudiu Băciuț are 20 de ani și evoluează în Liga 3 pentru CSM Focșani. Tânărul atacant a reușit ca în acest sezon să marcheze 16 goluri și să ofere 7 assist-uri, în 14 partide jucate pentru moldoveni.

Până acum în cariera sa, Claudiu a mai evoluat pentru FCSB, Farul Constanța, Aerostar Bacău și Viitorul Pandurii. Perioada cea mai importantă și-a petrecut-o la gruparea roș-albastră, acolo unde a terminat și junioratul. Pentru atacantul celor de la Focșani, experiența în Liga 3 a venit ca un moment de relansare, în care Claudiu Băciuț a reușit să întâlnească contextul și oamenii potriviți care îl ajută și îi oferă șansa de a demonstra de ce este capabil.

Pentru FRF.ro, Claudiu Băciuț a oferit un interviu în care a povestit mai multe aspecte din cariera sa de fotbalist, despre cum a început, ce îl motivează, dar și detalii din viața personală. În următoarele rânduri îl vom cunoaște mai bine pe jucătorul celor de la CSM Focșani.

– Cum ai început fotbalul? Ai avut un exemplu în familie?

Cred că pasiunea pentru acest sport am luat-o de la tatăl meu, pentru că și el a jucat fotbal în Divizia B. Tot el a văzut atunci când eram copil că îmi plăcea să mă joc cu mingea și că aveam talent, iar la 4 ani și jumătate m-a înscris la juniorii echipei din orașul natal, Gloria Bistrița.

– Ai terminat junioratul la FCSB. Cum ai ajuns acolo și ce ne poți spune despre perioada petrecută la club? Cum te-ai simțit acolo?

La 16 ani am fost la o selecție la baza din Berceni, unde în meciul de pregătire am dat un gol și trei assist-uri. La finalul partidei, doi reprezentanți ai clubului mi-au spus că vor să semnăm și ca au în plan să mă pregătească pentru echipa mare. Între timp mai aveam o alta ofertă, însă cei de la FCSB s-au mișcat mai repede și au venit la Bistrița să semnăm contractul.

Acolo m-am simțit cel mai bine. După ce am semnat cu ei, a trebuit să vin să mă stabilesc în București, ceea ce a fost destul de greu la acea vreme, deoarece eram mai mic și plecasem de acasă. După câteva luni, am ajuns la echipa a doua, unde am debutat cu gol. Ulterior, am jucat mai mult la echipele de juniori, acolo unde am fost căpitan și golgheter. Cu juniori A am disputat o finală de Cupă pe Arena Națională contra celor de la Dinamo. După această perioadă, am fost cooptat în lotul echipei mari și am fost cu ei în cantonament, însă după un timp m-am accidentat. Am mai stat câteva luni, unde am prins un sezon bun la echipa a doua și la 18 ani am primit o ofertă de la Farul în Liga 2.

– Ce ne poți spune despre momentul accidentării? A durat mult recuperarea?

Am avut o ruptură fibrilară, iar recuperarea a durat o lună și jumătate. În perioada respectivă ar fi trebuit să plec cu echipa mare de la FCSB în Țările de Jos și mi-a părut foarte rău pentru că urma ca locul meu în echipă să se concretizeze, însă din cauza accidentării nu am mai continuat cu ei. A fost greu pentru mine atunci să primesc această veste, mai ales că îmi doream foarte mult să fac pasul următor și să rămân la acel nivel în momentul respectiv, dar faptul că pe la 17 ani mă antrenam foarte mult și la intensitatea lor, câte două antrenamente pe zi, nu a fost un lucru foarte bun pentru mine atunci.

– Până la 20 de ani ai trecut pe la mai multe cluburi. Cum te-a impactat această experiență?

Am învățat în perioada respectivă că fotbalul te va trata la fel cum îl tratezi și tu pe el. Eu am făcut câteva greșeli din cauza vârstei, însă mi-am dat seama acum, la 20 de ani, că nu este bine și am început să tratez lucrurile mai serios. Îmi place foarte mult fotbalul, chiar vreau să reușesc și acum dau 100% pentru acest sport.

– Cum ai ajuns la CSM Focșani?

Am fost sunat de cineva de la club care mi-a prezentat proiectul, au zis că mă vor și erau în căutarea unui junior talentat. În partea secundă a campionatului am marcat 3 goluri și am mai avut între timp o mică accidentare. Ulterior, trebuia să mă întorc la Bistrița, dar mi-a plăcut foarte mult la Focșani și mi-am dorit să rămân. Între timp, staff-ul echipei a fost schimbat și după o discuție cu antrenorul actual am rămas la echipă. De aici, am mers doar înainte, mi-am văzut de treabă și reușesc să îmi ajut echipa meci de meci.

– În acest sezon ai marcat 16 goluri și ai 7 assist-uri în 14 partide jucate pentru CSM Focșani. Ce ne poți spune despre această performanță?

Mi-am văzut de treabă și m-am antrenat serios. Antrenorul pe care îl am la echipă, care este ca tatăl meu, îmi dă foarte multă încredere și asta mă ajută foarte mult. Pe lângă acest lucru, am reușit să marchez și datorită colegilor de la club, care mă sprijină meci de meci, dar și la antrenamente. Aici, la Focșani, am cunoscut și o fată care mă ajută și mă susține în toate. Acum fac ceea ce trebuie și îmi merge totul foarte bine, pentru că nu există nimic care să îmi pună piedici sau care să mă distragă și îmi fac treaba în liniște.

– Ai fost selecționat la lotul României U16. Cum a fost acel moment pentru tine?

Eram la FCSB când am primit vestea. Mi-a spus cineva de acolo că următoarea zi trebuie să merg la lot și am plecat cu mare încredere și fără emoții. A fost o experiență deosebită pentru mine.

– Exercițiu de imaginație: joci pentru Echipa Națională a României și înscrii un gol important. Cum ți-ar plăcea să marchezi, de la cine ai primi pasa de gol și împotriva cărui portar ai reuși acest lucru?

Mi-ar plăcea să primesc pasa de gol de la Ianis Hagi și să înscriu dintr-o fază similară cu a lui (n.r. contra Germaniei), tot împotriva lui Manuel Neuer.

– Ce obiective ai în viața de fotbalist și ce îți dorești să îndeplinești?

Am început să îmi scriu la început de an o listă cu obiectivele pe care vreau să le îndeplinesc pe termen mediu și lung și vreau să lucrez la ele. Spre exemplu, aici la Focșani, vreau să continui să îmi ajut echipa, să promovez și să marchez meci de meci. Îmi doresc să pot prinde un transfer la o echipă unde să mă dezvolt și mai mult ca fotbalist. Vreau să iau totul pas cu pas, să merg înainte și să îmi fac treaba bine pentru a putea reprezenta și Echipa Națională a României.

– În rutina ta există ceva diferit pe care îl faci la antrenamente sau la capitolul nutriție?

Mă trezesc de dimineață, merg la sala de forță, deoarece mă ajută foarte mult fizic și psihic. După aceea, îmi place să ajung mai devreme pentru a mă pregăti puțin înainte de a începe să mă antrenez cu echipa. În unele momente, rămân și după antrenament și încerc să mai exersez. Până seara mă pregătesc pentru ziua următoare și mă odihnesc. În rest, nu am un secret sau o rutină anume, încerc să mănânc sănătos și să mă antrenez serios.

– Care sunt punctele tale forte ca fotbalist?

 – Consider că am o tehincă bună, că am un șut puternic și că stau bine din punct de vedere fizic. Faptul că antrenorul mi-a schimbat postul, m-a ajutat foarte mult. Simt foarte bine lucrurile în teren ca atacant, apar foarte bine la finalizare și mi-am dat seama că acesta este postul meu, iar acest lucru este un alt punct forte pe care l-am dezvoltat în ultima perioadă.

– Ți-ai dori să evoluezi în Liga 1? La ce echipă?

Da, și mi-aș dori să vin la orice echipă unde să pot juca meci de meci. Desigur că mi-ar plăcea cel mai mult la FCSB, deoarece simpatizez această echipă de mic.

– Care este clubul preferat din străinătate unde ți-ar plăcea să evoluezi?

Mi-ar plăcea să joc la Manchester City pentru că sunt un fan al stilulului lor de joc, al echipei și al campionatului unde aceștia evoluează, Premier League.

– Care este jucătorul de fotbal care te inspiră? Dar cel cu care te asemeni?

Messi m-a inspirat cel mai mult. El îmi dă cea mai mare plăcere să mă uit la fotbal. Însă, îmi place foarte mult Riyad Mahrez de la Mancherster City și consider că mă asemăn puțin cu el ca stil de joc.

– Ce îți place să faci în timpul liber?

Ascult podcasturi cu oameni de la care pot învăța câte ceva și care mă motivează. Merg la Biserică, fac acest lucru cu drag pentru că mă liniștește și mă ajută din mai multe puncte de vedere. Îmi place să călătoresc cu prietena mea care mă sprijină foarte mult.