Melania Tobik a venit în această toamnă la Miercurea Ciuc. FK Csikszereda anunța în septembrie transferul Melaniei de la Kelen SC (Ungaria). Alături de Dimitra Ivanova (Politehnica Timișoara), jucătoarea celor de la Ciuc se află în topul marcatoarelor din SuperLiga Feminină, cu 14 goluri adunate în cele 13 etape disputate.
În vârstă de 20 de ani, Melania Tobik a venit de la echipa Kelen SC din Ungaria și joacă pe postul de atacant. Transferul ei a rezultat ca efect al retrogradării echipei precedente, Melania ajungând astfel să îmbrace culorile celor de la FK Csikszereda.
„A fost un sezon foarte bun, echipa reușind să se acomodeze.”
– Cum ai început să joci fotbal? Cum a fost primul antrenament?
Am început fotbalul pe vremea grădiniței, printre băieți. Am avut parte de un antrenor foarte bun, care m-a făcut să iubesc fotbalul încă de la primul antrenament.
– Cum a fost acest sezon pentru tine în cadrul echipei? Cu cine ai reușit să ai cea mai mare “chimie” în teren?
A fost un sezon foarte bun, echipa reușind să se acomodeze. Pot colabora foarte bine cu toată lumea, dar dacă ar fi să numesc o singură persoană, aceasta ar fi Herczeg Andrea, cea care mi-a oferit cele mai multe pase de gol.
– Care crezi că este cel mai mare atuu pe care îl ai în teren?
În opinia mea, pot lucra bine în echipă. Pe teren mă sincronizez cu ușurință cu coechipierii. Sunt motivată să mă perfecționez.
– Care este momentul tău preferat din acest sezon din SuperLiga Feminină?
Victoria obținută contra celor de la Universitatea Cluj.
– Care este modelul tău în fotbalul feminin?
Din cel feminin nu am o persoană anume. Din fotbalul masculin: Kylian Mbappé.
– Ai reușit să înscrii cel mai mare număr de goluri, la egalitate cu Dimitra Ivanova (Politehnica Timișoara). Cum te simți în legătură cu această reușită?
Sunt bucuroasă că mă aflu în topul golgheterilor. Este ceea ce îmi propusesem de la începutul sezonului.
– Ce ți-ai dori să îmbunătățești la tine în 2024?
Doresc să-mi dezvolt abilitățile de viziune strategică, deoarece este important să văd, în orice moment, în ansamblu suprafața de joc și să pot lua cea mai bună decizie.
– Care a fost momentul 0 în cariera ta, în care ai știut că vrei să te dedici fotbalului?
La academia de Fotbal din Diósgyőr (DVTK Labdarugó Sportakadémia, în Ungaria) s-a cristalizat dorința mea de a deveni jucătoare profesionistă.
– Ce mesaj le transmiți fetelor care vor să înceapă să practice fotbalul?
Cred că lumea se identifică din ce mai mult cu faptul că și fetele joacă fotbal, se ivesc din ce în ce mai multe oportunități, așa că recomand acest sport tuturor fetelor.
SuperLiga Feminină revine în acțiune în weekend-ul 2-3 martie 2024, cu ultima etapă din sezonul regular! Imediat după aceasta, pe 10 martie, vor începe play-off-ul și play-out-ul, cu primele patru clasate calificate în play-off și următoarele patru calificate în play-out.