În vara acestui an, pe harta fotbalului feminin din România apărea un nou punct, Politehnica Timișoara! Nume greu, nume cu rezonanță în peisajul autohton, nume de tradiție al fotbalului românesc.

Noul proiect Poli Timișoara a fost creat având ca fundație Fortuna Becicherecu Mic, echipa care a reprezentat cu succes Banatul câteva sezoane bune în Liga 1 Feminin. Poli Timișoara pleca însă la drum fără câteva dintre cele mai importante jucătoare ale Fortunei din sezonul trecut: Laura Rus, Cosmina Dușa, Nicoleta Deca, Claudia Bistrian, Nadejda Colesnicenco.

Pentru a arăta că vor să facă performanță la Timișoara, șefii Politehnicii au apelat la cel mai titrat tehnician din istoria fotbalului feminin românesc, Mirel Albon! Multiplu campion cu Olimpia Cluj, fost selecționer al primei reprezentative, Mirel Albon a acceptat provocarea și a reușit să ducă Politehnica Timișoara în play-off!

„A trebuit să mă obișnuiesc cu fetele, ele cu metodologia mea”

– Ce înseamnă prezența echipei Poli Timișoara în primele șase echipe ale Ligii 1 Feminin?
Este o performanță până la urmă pentru echipa noastră, care a început destul de greu campionatul. Am avut multe fete accidentate, iar câteva dintre cele mai valoroase jucătoare, oameni de bază sezonul trecut la Fortuna, au plecat.

– A fost greu?
Ca la orice început! A trebuit să mă obișnuiesc cu fetele, iar ele cu metodologia mea de lucru, cu intensitatea antrenamentelor, cu numărul mare al ședințelor de pregătire. Am reușit însă să punem multe lucruri la punct. Îmi doresc să avem modulul nostru de joc, să putem evalua corect ceea ce poate și ceea ce nu poate să facă fiecare jucătoare. Am început cu un „3-5-2”, în care două piese importante erau două jucătoare de mare viteză, Shaira Pera și Bianca Ienovan, sistem pe care l-am schimbat însă după accidentările grave ale celor două. Am trecut la un „4-3-3”, care, având în vedere lotul pe care îl avem acum, e cel mai potrivit.

„Nu m-am înșelat”

– Ce v-a atras la proiectul Politehnica Timișoara?
Când am venit la Timișoara, proiectul era deja pus pe picioare. Fortuna Becicherecu Mic era deja Politehnica Timișoara. Mi-a plăcut că era vorba despre un proiect pe termen lung, cu obiective bine stabilite. Oamenii de la Politehncia Timișoara ies din tipare. Nu sunt oameni care vor să semene azi și să culeagă ieri! Aici jucătoarele sunt pe primul plan, nu antrenorul, nu președintele. Domnul rector al Politehnicii Timișoara spunea la un moment dat că dacă vom reuși să descoperim și să creștem o jucătoare, care, ulterior, să ajungă la o echipă mare, ar fi extraordinar. Cu astfel de oameni, cu o astfel de filozofie se poate construi ceva. Acum, după calificarea în play-off, îmi dau seama că nu m-am înșelat. Ne-am consultat în permanență, nu s-au luat decizii peste mine, nici eu nu am luat anumite decizii decât după ce m-am consultat cu partenerii mei, pentru că așa îi consider pe oamenii din conducerea echipei, parteneri, nu șefi!

– În octombrie am avut o perioadă grea. Cred că nu am contabilizat nici măcar un punct. Nimeni nu a pus presiune pe noi, nimeni nu a venit să reproșeze că de ce joacă cutare și nu joacă cutărică, nu s-au căutat vinovați. Am avut o discuție cu toții după o serie de patru înfrângeri consecutive și mesajul a fost clar: chiar dacă play-off-ul va fi ratat, nu se va schimba nimic, proiectul va continua.

„Teodora Meluță e un caz special”

– Vorbeam ceva mai devreme despre plecările din vară. În aceste condiții am avut la dispoziție un lot foarte tânăr. Am reușit astfel să promovăm câteva jucătoare născute în 2005, în 2006. S-au antrenat alături de echipa mare fete născute chiar și în 2007, fără drept de joc însă la vremea respectivă. Suntem convinși că în play-off vor debuta și alte junioare. Vrem să construim o echipă care să se mențină de acum înainte în prim-planul Ligii 1 Feminin.

– Teodora Meluță e un caz special. Teodora a venit la Timișoara pentru a reintra într-un program normal, pentru a se readapta după accidentarea gravă suferită la începutul acestui an. În septembrie a intrat la joc, iar în octombrie juca la echipa națională! A fost un miracol! La Poli a jucat acolo unde a fost nevoie de ea: fundaș central, fundaș dreapta, mijlocaș central.

– Înaintea ultimei etape era clar că prezența în play-off nu va depinde doar de noi. Ne-a ajutat victoria echipei CSM Alexandria la Arad, rezultat în urma căruia Alexandria a urcat pe locul trei în clasament, în spatele celor mai puternice echipe din Liga 1, „U” Olimpia Cluj și Heniu Prundu Bârgăului.

„Un obiectiv foarte important: construirea unei Academii de Fotbal”

Realizări?! Am reușit să ajung la un consens profesional cu lotul de jucătoare. Am reușit să le fac să înțeleagă pe fete ce înseamnă marea performanță, ce înseamnă să ai încredere în tine, în echipă. Veți vedea, echipa va arăta și mai bine în play-off. Am reușit să promovăm patru jucătoare născute în 2005 și trei în 2006. Câteva dintre ele au devenit titulare. Am creat un grup frumos.

– Obiective?
Să nu ne mulțumim doar cu prezența în play-off. Să continuăm în același stil ofensiv, să ne bucurăm de joc, să jucăm fotbal adevărat, să aducem oamenii la stadion. Din acest ultim punct de vedere, la Timișoara există o emulație. Am avut alături de noi în câteva rânduri galeria lui Poli alături de noi, iar la final fetele au cântat alături de suporteri. Nu există ceva mai frumos. Înseamnă mult pentru toată lumea. Un alt obiectiv foarte important îl reprezintă construirea unei Academii de Fotbal, în care să crească fete din Timișoara și din zonă, unde fetele să parcurgă toate etapele unei dezvoltări corecte. Avem bazele: o echipă U15 foarte bună, una U13 foarte talentată, de mare perspectivă. În câțiva ani dorim să avem același număr de grupe ca la băieți.

Lotul echipei Poli Timișoara:

Portari: Cosmina Roșu, Sara Câmpean, Alexandra Dăniloaia, Rebeca Pavel

Fundași: Florentina Ancăș, Cristina Codrescu, Teodora Meluță, Denisa Hațegan, Nicol Dincă-Vuia, Anda Jivan, Denisa Heisu, Sabina Scurtu

Mijlocași: Nikoleta Kurja, Cristina Sucilă, Clara Roșu, Genoveva Roșie, Georgiana Mateescu, Roxana Dovîncescu, Anca Dobai, Larisa Grigore

Atacanți: Melisa Șodinca, Bianca Ienovan, Shaira Pera, Adina Rognean, Andreea Șepețan

Staff:

Mirel Albon – manager general
Liviu Ivasuc – antrenor secund
Vlad Nicoară, Cristian Lazăr – preparatori
Petru Țurcaș – antrenor portari
Nelu Pera – team manager
Alex Boncu – psiholog
Diana Coltofean – manager marketing

ARTICOL DE ADI DOBRE