Prin hotărârea Comitetului de Urgență FRF din 21 mai 2020, campionatul Ligii 1 de fotbal feminin nu va mai fi reluat pentru partidele rămase de disputat în sezonul 2019/2020.
Comitetul de Urgență din 11 mai 2020 validase înghețarea tuturor competițiilor feminine în desfășurare, exceptând partea superioară a clasamentului Ligii 1.
Ulterior acestei decizii, a avut loc o nouă videoconferință la care au participat reprezentanții echipelor de pe primele șase locuri în competiție: ”U” Olimpia Cluj, Universitatea Galați, Fortuna Becicherecu Mic, Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, Piroș Security Arad și Heniu Prundu Bârgăului.
Aceste cluburi și-au exprimat acordul în unanimitate pentru nereluarea Ligii 1 și, astfel, Comitetul de Urgență FRF a decis în consecință.
Având în vedere că un singur club a depus documentația aferentă obținerii licenței de participare în competițiile europene intercluburi de fotbal feminin, Universitatea Olimpia Cluj va participa în competiția UEFA Women’s Champions League 2020/21, în situația în care va obține licența de participare în competiția anterior menționată.