Liga 1 Futsal Fortuna a demarat ieri, duminică, 16 octombrie, la Cluj încă sub ecourile victoriilor naționalei României cu Danemarca și Finlanda din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2024.
Lovitura de începere a etapei a fost dată la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj, acolo unde s-au aflat față în față CFF Clujana Cluj și CFR Timișoara. Favoriți în confruntarea cu lanterna roșie, bănățenii și-au respectat statutul și, la capătul unui meci spectaculos, s-au impus cu scorul de 5-1. Printre marcatori s-a aflat și Robert Lupu, antrenourl-jucător al echipei CFR Timișoara.
„Un meci binevenit după această pauză lungă. În prima repriză ne-am lovit de o rezistență teribilă a tinerilor de la Clujana Clu, dar, ușor, cu fiecare minut trecut, am reușit să ne impunem ritmul de joc. Cele trei puncte sunt foarte importante, în primul rând pentru clasament, dar și pentru moralul echipei, care venea după înfrângerea de pe teren propriu cu West Deva. Acum ne gândim dejua la următoarea partidă, de acasă, cu FK Odorheiu Secuiesc. Ne așteaptă un meci foarte greu”, a spus Robert Lupu.
„Sper să nu mai repetăm greșelile din meciul cu Autobergamo Deva”
Marți, 18 octombrie, de la ora 18:00 sunt programate celelalte două partide ale etapei a IV-a, adevărate derby-uri ale acestei runde. La Odorheiu Secuiesc, gazdele de la Futsal Klub primesc vizita campioanei CS United Galați, care turează motoarele înaintea meciurilor din Liga Campionilor.
Harghitenii au un succes, 5-3 cu Luceafărul Buzău, și o înfrângere, 4-7 cu Autobergamo Deva, ambele pe teren propriu, în cele două partide disputate în acest sezon. Partida FK Odorheiu Secuiesc – CS United Galați va fi transmisă în direct la Digi Sport 2.
„Vom întâlni campioana României, așa că nu va fi un meci ușor. Sper să nu mai repetăm greșelile din meciul cu Autobergamo Deva. Sper de asemenea ca fanii să ne ajute să obținem un rezultat bun”, a spus Jakab Zoltan, managerul echipei FK Odorheiu Secuiesc.
„Ne bucurăm că meciul va fi transmis la Digi Sport”
Gălățenii au pornit spre Harghita încă de luni dimineață cu bagajele pline de optimism. Din lotul campioanei României nu lipsesc internaționalii Petrișor Toniță, Daniel Araujo, Andrei Crăciun și Octavian Cireș, care au pus umărul la cele două uriașe victorii cu Danemarca și Finlanda.
„Jucăm, din păcate, cu o echipă care vine după o înfrângere, așa cum s-a întâmplat și în ultimul nostru meci, restanța cu CFR Timișoara, care ne-a dat mari bătăi de cap. Timișoara a condus cu 3-0, dar, din fericire, am reușit să revenim. Ne așteaptă un meci foarte greu la Odorheiu Secuiesc în fața unei echipe de valoare din campionatul nostru. Mergem în Harghita cu tot lotul valid și sperăm să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte. Ne bucurăm că meciul va fi transmis la Digi Sport, pentru ca lumea să vadă cât de frumos e futsalul”, a spus Florin Ignat, antrenorul-jucător al campioanei CS United Galați.
Autobergamo Deva – ACS West Deva, la primul episod în Liga 1 Futsal Fortuna
Sala Sporturilor din Deva programează de la aceeași oră cu partida de la Odorheiu Secuiesc primul derby în Liga I dintre concitadinele Autobergamo și ACS West. Vicecampioana Autobergamo a început cu o înfrângere noul sezon, dar pare că și-a revenit. Trupa lui Adrian Moț a bifat două succese în ultimele două meciuri, ambele pe teren străin, 4-2 cu Luceafărul Buzău și 7-4 cu FK Odorheiu Secuiesc.
ACS West Deva, o formație garnisită cu jucători de mare experiență, a început sezonul cu o înfrângere, 1-6, acasă, cu CS United Galați, dar a dat lovitura în runda următoare, când s-a impus suprinzător la Timișoara, 4-2 cu CFR.
Este de așteptat ca Sala Sporturilor din Deva să cunoască o animație peste medie la meciul de marți seară. „Este un mci obișnuit de campionat. Suntem două echipe diferite, cu filozofii diferite. Noi, cei de la Autobergamo, nu mai suntem echipa din sezoanele trecute, în care ne propuneam obiective mărețe. Principalul obiectiv este acela de a crește tineri de valoare, tineri autohtoni. Tocmai de aceea punem accent pe echipa U19. Ei sunt o echipă care se bazează pe întâlniri ad-hoc, doar pentru astfel de meciuri. Va fi un mcei echilibrat. Pot câștiga ei, putem câștiga noi, depinde de ce își dorește fiecare. Sperăm să fie multă lume, să fie spectacol. Sunt ambiții, sunt orgolii, important e ca acestea să fie folosite în mod constructiv și sportiv. Din păcate, la meciul de marți nu vom putea conta pe unul dintre cei mai valoroși oameni ai noștri, internaționalul Sergiu Gavrilă, suspendat după ce a fost eliminat în restanța de la Odorheiu Secuiesc. În plus, avem și alte probleme medicale”, a spus Dorin Popa, președintele clubului Autobergamo Deva.
Liga I Futsal Fortuna, etapa a IV-a
CFF Clujana Cluj – CSF CFR 1933 Timișoara 1-6 (0-1), sala Sporturilor „Horia Demian”, Cluj
Au marcat: Ioan Gorba (28) / Andres Mora (13), Valentin Ilaș (28), Robert Lupu (29), Darius Nastai (30), Mihnea Toader (31), Stefan Krstic (37)
Arbitri: Balint Attila, Benedek Andras (ambii din Odorheiu Secuiesc); Brașovean Cristian Cosmin (Cluj)
Observator arbitri: Gall Gyozo (Odorheiu Secuiesc)
Marți, 18 octombrie, ora 18:00
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CS United Galați, Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc, în direct la Digi Sport 2
Arbitri: Ciobanu Vlad, Hanceariuc Bogdan; Mihălcuț Andrei (toți din Iași)
Observator arbitri: Ciolacu Bogdan (Pitești)
ACS Autobergamo Deva – ACS West Deva, Sala Sporturilor – Deva
Arbitri: Chița Liviu (Pitești), Dârjan Liviu (Brașov); Anca Florin Daniel (Deva)
Observator arbitri: Sorescu Bogdan (Pitești)
- echipa CS Luceafărul Buzău stă în această etapă
Clasament: 1. United 9p (trei meciuri); 2. Autobergamo 6p (trei meciuri); 3. Timișoara 6p (patru meciuri); 4. Luceafărul 3p (trei meciuri); 5. Odorheiu Secuiesc 3p (două meciuri); 6. West Deva 3p (două meciuri); 7. Clujana 0p (trei meciuri)
Articol de Adi Dobre