© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Astăzi, 22 august, de la ora 19:00, este programată ultima partidă din cadrul etapei a 3-a. Pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște se vor întâlni Chindia și Gloria Buzău! Meciul va putea fi urmărit live pe canalele Digi Sport și Prima Sport.

Văzute ca două formații candidate la promovare în actualul sezon, Chindia și Gloria au parte de un început mai dificil de sezon decât probabil se așteptau. Formația din Târgoviște a remizat cu CSA Steaua și CSM Slatina în primele două runde, 1-1 și 0-0, renunțând săptămâna trecută la serviciile antrenorului Dragoș Militaru, sosit în această vară de la Unirea Dej, în locul lui fiind adus Vasile Miriuță.

Gloria Buzău, pregătită în acest sezon de Andrei Prepeliță, a început cu un egal sezonul, 0-0 la Mioveni, iar în runda precedentă s-a impus pe teren propriu în fața nou-promovatei CS Tunari, scor, 2-1, după ce a fost condusă încă din minutul 2 al meciului.

Duelul dintre cele două formații va închide cea de-a treia rundă a sezonului, una spectaculoasă, cu nu mai puțin de 28 de reușite în cele 9 partide disputate.

Victorii clare pentru CSA Steaua și Concordia Chiajna

Cele două formații au reușit să marcheze fiecare câte 6 goluri în această rundă: CSA Steaua a câștigat în deplasare cu Unirea Dej, scor 6-2, în timp ce Concordia Chiajna a câștigat cu 6-0 partida cu Progresul Spartac, jucată la Centrul Național de Fotbal Buftea.

Bogdan Chipirliu a reușit o dublă în partida de la Dej și pare hotărât să obțină un nou titlu de golgheter în liga secundă. Acesta reușise să marcheze și în prima etapă, în minutele de prelungire ale partidei cu Chindia, încheiată 1-1. Pe lista marcatorilor îl regăsim și pe tânărul jucător Alin Raicu, cel care a închis tabela cu o execuție spectaculoasă din marginea careului mare.

A fost de altfel etapa execuțiilor, pe lângă Alin Raicu, Marius Coman de la Corvinul și Adrian Bălan de la Concordia reușind goluri de pus în ramă.

Prima victorie a sezonului pentru CSM Reșița

La primul meci după plecarea lui Călin Cheregi, antrenorul cu care a început campionatul, CSM Reșița obține prima victorie a sezonului, în fața celor de la CSC Dumbrăvița, la capătul unui meci cu multe ocazii de gol la ambele porți. Ionuț Popescu și Cristian Domil au marcat golurile ce au adus în cont primele puncte ale sezonului pentru Reșița!

Un nou succes pentru Corvinul

Hunedorenii s-au impus din nou pe teren propriu, de această dată în fața celor de la AFK Csikszereda, și acumulează 7 puncte după primele 3 etape. Denis Hrezdac a deschis scorul în minutul 54, Marius Coman reușind golul de 2-0 un sfert de oră mai târziu, după ce l-a lobat pe portarul advers cu o execuție de la peste 30 de metri de poartă!

Șelimbăr continuă seria victoriilor

Formația pregătiă de Claudiu Niculescu s-a impus și în deplasarea de la CSM Alexandria, scor 1-0, și rămâne lider în clasament cu 9 puncte după primele 3 etape. Ciprian Natea a profitat de lipsa de reacție a teleormănenilor în urma unei faze fixe și a marcat singurul gol al meciului. Pe sibieni îi așteaptă o deplasare dificilă în următoarea rundă, pe terenul Concordiei Chiajna.

Argeș și Mioveni rămân în continuare fără victorie

Cele două reprezentante ale județului Argeș, Campionii FC Argeș și CS Mioveni, rămân în continuare fără victorie în actualul sezon, ambele remizând etapa aceasta, scor 1-1, cu CS Tunari, respectiv Unirea Slobozia. 3 remize în primele 3 runde este bilanțul formațiilor, următoarea rundă fiind una cu adversari dificili. Echipa pregătită de Alexandru Pelici joacă pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, iar CS Mioveni, pregătită de Constantin Schumacher, se va deplasa la Piatra Neamț pentru meciul cu Ceahlăul, formație ce s-a impus în această rundă la Târgu Jiu, scor 2-0.

Programul etapei

Sâmbătă, 19 august  

Progresul Spartac – Concordia Chiajna 0-6

CSM Reșița – CSC Dumbrăvița 2-1 – REZUMAT

Viitorul Pandurii – Ceahlăul Piatra Neamț 0-2

Metaloglobus București – CSM Slatina 1-1

CSM Alexandria – CSC 1599 Șelimbăr 0-1

Corvinul 1921 Hunedoara – AFK Csikszereda 2-0 REZUMAT

Duminică, 20 august

CS Mioveni Unirea Slobozia 1-1

CS Tunari – Campionii FC Argeș 1-1 – REZUMAT

FC Unirea Dej – CSA Steaua 2-6 REZUMAT

Marți, 22 august

Ora 19:00

Chindia Târgoviște – Gloria Buzău LIVE TV