© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ieri, 7 noiembrie, a avut loc ultimul meci din cadrul etapei a 13-a a sezonului regular din Liga 2 Casa Pariurilor. În epilogul etapei, CSA Steaua a câștigat cu 2-0 meciul cu Unirea Dej și s-a desprins la 4 puncte de locul secund, ocupat la finalul acestei runde de Unirea Slobozia.

Prima ocazie a meciului jucat pe stadionul „Steaua” a venit în minutul 4, atunci când Ștefan Bodișteanu a primit o pasă în careu, râmânând în poziție de singur cu portarul, dar a tras pe lângă poarta apărată de Claudiu Chindriș. Un minut mai târziu, Adrian Popa a șutat periculos de la peste 25 de metri, același Claudiu Chindriș reușind să respingă în corner. Replica oaspeților a venit în minutul 9, când golgheterul Unirii Dej, Angelo Cocian, a încercat să îl surprindă pe David Dincă cu o execuție pe poartă direct din corner, însă un jucător de la CSA s-a plasat inspirat și a reușit să respingă. Același Cocian a încercat 3 minute mai târziu să îl surprindă din nou pe David Dincă, de această dată cu un șut de la 30 de metri de poartă, însă șutul nu a nimerit cadrul porții. Unirea Dej putea deschide scorul în cel de-al treilea minut de prelungiri al primei reprize, când Alex Militaru a pătruns în careul celor de la CSA Steaua, a driblat doi jucători și i-a pasat în poziție centrală lui Florin Blaj, însă șutul căpitanului Unirii Dej a fost pe centrul porții, David Dincă reușind să rețină mingea în doi timpi.

Unirea Dej a avut prima ocazie importantă a celei de-a doua reprize, Cocian șutând puternic de la marginea careului mare, dar pe centrul porții, fără probleme pentru portarul gazdelor. În minutul 77, în urma unui corner al celor de la Dej, David Dincă repune rapid mingea în joc și inițiază un contraatac, la finalul căruia Adrian Popa reușește să îl învingă pe portarul oaspeților și CSA Steaua trecea în avantaj pe tabelă. Tot în urma unui contraatac a punctat și Rareș Enceanu. Acesta a fost lansat excelent de Atanas Trică, a pătruns în careu și a trimis mingea pe lângă Claudiu Chindriș, scorul devenind 2-0 cu un minut rămas din timpul regulamentar.

Cu acest succes, CSA Steaua ajunge la 29 de puncte și se desprinde la 4 puncte de locul secund, ocupat de Unirea  Slobozia cu 25 de puncte, și de locul 3, ocupat de Unirea Dej, de asemenea cu 25 de puncte.

Echipa pregătită de Daniel Oprița va deschide etapa a 14-a, în deplasare la Chiajna. Concordia Chiajna – CSA Steaua se va juca vineri, 11 noiembrie, de la ora 18:00.

Rezultatele etapei a 13-a

Joi, 3 noiembrie

AFK Csikszereda – Dinamo 0-0

Sâmbătă, 5 noiembrie

Concordia Chiajna – Fotbal Club Brașov 0-1

Minaur Baia Mare – Progresul Spartac 2-2

Ripensia Timișoara – Politehnica Timișoara 1-0

Metaloglobus București – CSC 1599 Șelimbăr 2-0

CSM Slatina – Unirea Constanța 0-1

CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași 0-3

Unirea Slobozia – Oțelul Galați 1-0

Duminică, 6 noiembrie

Gloria Buzău – Viitorul Pandurii 3-1

Luni, 7 noiembrie

CSA Steaua – Unirea Dej 2-0

Clasament

  1. CSA Steaua 29p.
  2. Unirea Slobozia 25p.
  3. Unirea Dej 25p.
  4. Politehnica Iași 24p.
  5. AFK Csikszereda 22p.
  6. Gloria Buzău 22p.
  7. Oțelul Galați 22p.
  8. CSM Slatina 19p.
  9. Fotbal Club Brașov 19p.
  10. Dinamo 18p.
  11. Concordia Chiajna 17p.
  12. CSC 1599 Șelimbăr 17p.
  13. Ripensia Timișoara 15p.
  14. Viitorul Pandurii 15p.
  15. Minaur Baia Mare 14p.
  16. Progresul Spartac 13p.
  17. CSC Dumbrăvița 13p.
  18. Unirea Constanța 12p.
  19. Metaloglobus București 10p.
  20. Politehnica Timișoara 8p.