Foto: AFC Chindia Târgoviște

Liga 2 Casa Pariurilor revine pe 22 februarie și programează, până în prima jumătate a lunii martie, ultimele 4 etape rămase de disputat din sezonul regular.

Până atunci, pe lângă „portretul” fiecărei echipei din campionat pe care l-am început pe 8 ianuarie, cu liderul FK Csikszereda, ne propunem să prezentăm și câteva statistici interesante din meciurile disputate până acum. Astfel, astăzi evidențiem cel mai tânăr marcator într-un meci oficial din acest campionat.

Ionatan Dogănoiu, cel mai tânăr marcator din campionat

Chindia Târgoviște, formație care nu de mult juca în prima ligă, ocupă locul 14, de play-out, după 16 etape disputate din sezonul regular al Ligii 2 Casa Pariurilor.

Târgoviștenii au, însă, un motiv de mândrie. Ionatan Dogănoiu, fotbalist legitimat la Chindia, născut la 1 ianuarie 2008, este cel mai tânăr marcator din campionatul recent.

Fotbalistul de bandă a reușit să înscrie primul și singurul gol al său din actualul sezon în etapa a 8-a, pe 28 septembrie, într-o victorie 3-0 contra celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Chiar dacă, ulterior, clubul gorjean a fost sancționat cu excluderea din competiție, ca urmare a deciziei Comisiei de Etică și Disciplină din 23 octombrie, iar rezultatul anulat, golul fotbalistului de la Chindia rămâne valabil în statistică.

Prestațiile de la club i-au adus convocarea la lotul național

În total, jucătorul care a împlinit recent 17 ani a evoluat în 6 partide din eșalonul secund, contabilizând 210 minute pe gazon. Prestațiile sale i-au adus, în luna octombrie, convocarea la echipa națională U17.

În fereastra respectivă dedicată echipelor naționale, fotbalistul Chindiei a făcut parte din lotul selecționat de Nicolae Grigore pentru partidele amicale cu naționala similară a Muntenegrului.

Ionatan Dogănoiu a fost utilizat în cele două dueluri, soldate cu un egal (1-1) și o victorie (2-0).

Nu este cel mai tânăr fotbalist utilizat în acest sezon! 

Surprinzător sau nu, Ionatan Dogănoiu, deși a fost utilizat de către Chindia la 16 ani, nu este cel mai tânăr fotbalist care a apărut pe teren în această ediție de Liga 2 Casa Pariurilor.

Acest record i-a fost „furat” și îi aparține lui Darius Oșvat, fotbalist născut în mai 2009, legitimat la FC Bihor Oradea.

Formația de pe locul 15 l-a utilizat pe Oșvat, internațional U16, într-o înfrângere din etapa a 7-a, din 19 septembrie, contra Stelei București, 0-1.