Bucurie a fotbalistilor buzoieni dupa un gol marcat de catre Alberto Olaru in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si Metalul Buzau, contand pentru Liga a-2-a Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, sambata 30 noiembrie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Metalul Buzău este una din cele două nou-promovate în Liga 2 Casa Pariurilor care se află în prima jumătate a clasamentului, pe lângă CS Afumați.

Formația din Buzău țintește un loc de play-off în premieră în campionat după ce și-a câștigat grupa din Cupa României în care a terminat peste campioana din prima ligă FCSB, dar și peste Universitatea Craiova.

Metalul Buzău vrea să calce pe urmele Gloriei

Metalul Buzău a promovat din Liga 3 în Liga 2 Casa Pariurilor în vara lui 2024. Formația din Buzău a dominat autoritar sezonul regular (49 de puncte în 18 etape) și play-off-ul din seria 2 din Liga 3, pe care l-a câștigat cu 74 de puncte, 21 peste locul secund, CSM Focșani.

La barajul de promovare în Liga 2 Casa Pariurilor, Metalul Buzău a trecut de ACS FC Bacău (6-4 la general, semifinală) și CSM Focșani (2-0, finală) și a urcat în al doilea eșalon.

Aici, după 16 meciuri jucate, buzoienii au acumulat 25 de puncte și se află, de pe locul 10, la doar două lungimi de undă de Campionii FC Argeș, locul 6, ultimul de play-off.

În cele 4 etape rămase de disputat din sezonul regular, Metalul Buzău trebuie să mai joace cu Câmpulung Muscel (acasă), Campionii FC Argeș (deplasare), FCU 1948 Craiova (deplasare), ACSM Reșița (acasă).

Astfel, județul Buzău poate avea, pentru al doilea sezon la rând, încă o echipă în play-off după ce, în stagiunea trecută, Gloria Buzău a ajuns în această fază a competiției. Ba chiar mai mult, „vecina” de oraș a și promovat în prima divizie.

Valentin Robu, MVP-ul buzoienilor

Fără dubii, Valentin Robu este cel mai important om din prima parte a campionatului pentru Metalul Buzău. Atacantul crescut de Dacia Unirea Brăila, transferat de Metalul în stagiunea trecută, a marcat 8 goluri în 16 meciuri din Liga 2 Casa Pariurilor.

Acesta a fost nominalizat, în două ocazii (august și noiembrie), în Echipa Lunii din Liga 2 Casa Pariurilor.

Pe lângă acesta, colegul său, Marius Tudorică, are o nominalizare pentru luna noiembrie.

Pentru a sublinia importanța atacantului pentru echipă, trebuie menționat faptul că echipa sa a marcat 21 de goluri în campionat, 8 dintre reușite fiind ale acestuia.

Totodată, al doilea cel mai bun marcator al echipei are doar 3 goluri, fiind vorba de Adrian Moldovan. Urmează Alin Nica și Alberto Olaru, ambii cu câte 2 reușite.