© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

După 14 meciuri disputate din acest sezon, cum arată punctajul recent retrogradatelor din L1 în contextul ultimelor sezoane pe acest segment particular?

CS Mioveni, Chindia Târgoviște și ACSC FC Argeș sunt formațiile care în vară s-au alăturat în configurația seriei de Liga 2 Casa Pariurilor după experiența primului eșalon. Acum, după 14 runde scurse din ediția 2023/2024 a competiției, ce semnale privind revenirea pe prima scenă la oferă punctajul acumulat?

Hermannstadt, record pe ultimii trei ani

O incursiune în evoluția retrogradatelor din L1 pe ultimele trei sezoane, raportată la totalul de puncte acumulate în primele 14 etape, ne oferă o perspectivă interesantă și o foaie de parcurs, dacă vreți, pentru Mioveni, Chindia și Argeș.

Având în vedere că atât Hermannstadt cât și Dinamo, din ierarhia de mai jos, au reușit promovarea la capătul sezoanelor respective, sunt șanse considerabile ca CS Mioveni, cea mai bine clasată din retrogradatele recente la azi, să reușească același lucru, dacă va confirma prin constanță zestrea adunată până azi.

Chindia e cumva la limită, în vreme ce Argeșul e la o distanță destul de mare de puncte. Iașiul, în sezonul 2021/2022, cu doar 19 puncte în 14 etape, s-a duelat finalmente în play-off-ul competiției!

  • AFC Hermannstadt – 31p (2021/2022)
  • CS Mioveni – 23p
  • Dinamo București – 21p (2022/2023)
  • Chindia Târgoviște – 20p
  • ACSM Poli Iași – 19p (2021/2022)
  • ACSC FC Argeș – 15p

De menționat faptul că Astra Giurgiu, după retrogradarea din L1, avea după 14 etape punctaj negativ în urma sancțiunilor, așadar analiza ei nu prezenta relevanță în acest context.