Joi, 23 noiembrie, Liga 2 Casa Pariurilor revine după pauza prilejuită de meciurile naționalelor, primul duel din cadrul rundei a 14-a fiind cel dintre Ceahlăul Piatra Neamț și Campionii FC Argeș, transmis live pe canalele Digi Sport și Prima Sport. În total, 6 meciuri din această etapă vor fi transmise live de cele două televiziuni, dar și de www.frf.tv!
Ambele echipe care deschid etapa a 14-a nu traversează cele mai bune momente din acest sezon în campionat, Ceahlăul având o singură victorie în ultimele 5 etape, în timp ce argeșenii au bifat o singură victorie în ultimele 6 runde. 8 este locul ocupat în clasament de nemțeni, cu 19 puncte, Campionii FC Argeș fiind pe poziția a 15-a cu 15 puncte.
Etapa continuă vineri, cu partida dintre CSC Dumbrăvița și Gloria Buzău. După un început promițător de campionat, timișenii au început să piardă din turație, câștigând un singur punct în ultimele 3 etape, ajungând pe locul 9 în clasament. De cealaltă parte, Gloria Buzău pare să fi trecut peste cele două înfrângeri consecutive, cu Concordia Chiajna și Campionii FC Argeș, înregistrând un succes în fața Unirii Slobozia și o remiză în fața Ceahlăului, fiind pe locul 5 în campionat, loc ce asigură prezența în play-off.
Nu mai puțin de jumătate din meciurile acestei runde se vor juca sâmbătă, 25 noiembrie. Singurul meci transmis live va fi cel dintre CS Tunari și Chindia Târgoviște, de la ora 11:30. Gazdele din Tunari au o singură înfrângere în ultimele 7 meciuri de campionat, în timp ce Chindia, după înfrângerea cu CS Mioveni din etapa precedentă, vine cu un nou antrenor pe banca tehnică pentru acest meci. Italianul Diego Longo este cel de-al treilea antrenor al echipei din Târgoviște în acest sezon, după Dragoș Militaru și Vasile Miriuță. Dâmbovițenii ocupă locul 10 la startul rundei, cu 17 puncte, fiind la 3 puncte distanță de locurile de play-off.
CSA Steaua caută a doua victorie consecutivă în campionat în fața ultimei clasate, Progresul Spartac, AFK Csikszereda urmărește să întrerupă seria de înfrângeri consecutive și să obțină cel puțin un punct din conftuntarea cu CSM Slatina, CS Mioveni va primi vizita formației pregătite de Ianis Zicu, Metaloglobus București, iar CSM Alexandria speră la un rezultat favorabil în deplasarea de la Reșița pentru a urca în clasamentul Liga 2 Casa Pariurilor.
Duminică, 26 noiembrie, avem duelurile dintre Viitorul Pandurii și Unirea Dej (meci transmis exclusiv pe FRF.tv), respectiv Corvinul Hunedoara și CSC 1599 Șelimbăr (meci transmis de canalele Digi Sport și Prima Sport).
Derby-ul rundei, judecând după locurile ocupate de cele două formații în clasament, va fi între Șelimbăr și Corvinul, primele două clasate la startul rundei. Formația din Sibiu vine după 3 victorii consecutive și ocupă din nou fotoliul de lider. Hunedorenii au 4 victorii consecutive și au urcat până pe locul 2 în clasament, distanța dintre ei și primul loc fiind de 3 puncte.
Gorjenii de la Viitorul Pandurii au pierdut în runda precedentă partida cu Metaloglobus, scor 1-2, punând astfel capăt seriei de 9 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat. Unirea Dej are o singură victorie în ultimele 9 etape, iar misiunea lui Dragoș Militaru, revenit pe banca echipei în urmă cu două runde, de a salva echipa de la retrogradare pare una dificlă în acest moment, având nevoie cât mai rapid de un rezultat pozitiv.
Marți, 28 octombrie, etapa se va încheia cu meciul dintre Concordia Chiajna și Unirea Slobozia, duel de play-off între reprezentantele județelor Ilfov și Ialomița, transmis în direct pe canalele Digi Sport și Prima Sport. Unirea Slobozia a trecut peste cele două înfrângeri consecutive și s-a impus înainte de pauza competițională în fața celor de la Campionii FC Argeș. Concordia Chiajna are o serie de 6 meciuri fără înfrângere, 3 victorii și 3 egaluri, și a revenit în zona locurilor de play-off.
După acest meci, Liga 2 Casa Pariurilor își va disputa ultima etapă din acest an începând de joi, 30 noiembrie, până duminică, 3 decembrie. Ultimele 4 runde din sezonul regular se vor disputa de la sfârșitul lunii februarie.
Programul etapei a 14-a
Joi, 23 noiembrie
Ora 19:30
Ceahlăul Piatra Neamț – Campionii FC Argeș – LIVE TV
Vineri, 24 noiembrie
Ora 14:30
CSC Dumbrăvița – Gloria Buzău – LIVE TV
Sâmbătă, 25 noiembrie
Ora 11:00
AFK Csikszereda – CSM Slatina
Progresul Spartac – CSA Steaua
CSM Reșița – CSM Alexandria
CS Mioveni – Metaloglobus București
Ora 11:30
CS Tunari – Chindia Târgoviște – LIVE TV
Duminică, 26 noiembrie
Ora 11:00
Viitorul Pandurii – FC Unirea Dej – LIVE FRF.tv
Ora 12:00
Corvinul Hunedoara – CSC 1599 Șelimbăr – LIVE TV
Marți, 28 octombrie
Ora 17:00
Concordia Chiajna – Unirea Slobozia – LIVE TV