Într-un interviu acordat frf.ro, Valentin Țicu (21 de ani) a povestit câteva episoade din cariera sa de fotbalist și a împărtășit lucruri importante din viața de sportiv.
La 21 de ani, Valentin Țicu poartă banderola de căpitan al ACS Petrolul 52, fiind totodată unul dintre cei mai vechi jucători din lot. Sub îndrumarea lui Nicolae Constantin, Țicu se află în cea mai bună formă a carierei având evoluții impresionante în acest sezon, când a și reușit să marcheze de 3 ori în cele 12 partide. De asemenea, este și om de bază în echipa națională U21 a României, unde a bifat sub comanda lui Florin Bratu două partide ca integralist.
– Valentin, aveți un sezon foarte bun, sunteți lideri în această ediție de campionat având 5 puncte avans față de locul secund. E acesta anul revenirii Petrolului în Liga 1?
– Într-adevăr avem un sezon bun, cu toate că am început mai greu, pentru că în a doua etapă am avut un eșec în deplasare cu Metaloglobus (1-0), dar după am avut șansă și noroc. Dumnezeu a fost cu noi și ne-a mers bine. Eu zic că putem promova. În fiecare an am crezut în promovare, dar cred că anul acesta avem cele mai mari șanse de până acum.
– La doar 21 de ani ești unul dintre cei mai tineri căpitani din fotbalul românesc. Ce înseamnă pentru tine să porți banderola în tricoul Petrolului?
– Este o onoare pentru orice copil ploieștean să fie căpitanul Petrolului, dar în același timp e și un plus de responsabilitate. Mă face să fiu activ non-stop, concentrat doar pe fotbal. Știți cum se spune, un căpitan trebuie să tragă echipa după el, norocul meu este că aici suntem un grup unit și tragem toți, împreună!
– Faptul că ești unul dintre veteranii acestui club, te-a ajutat să primești banderola de căpitan sau cel mai mult au contat aptitudinile tale de lider?
– Acesta e felul meu de a fi. Îmi place să fiu alături de oameni când le este greu sau când trec prin momente mai puțin bune. Pot spune că în obținerea banderolei, m-a ajutat atât faptul că sunt unul dintre veteranii echipei, dar și atitudinea și faptele mele. Un căpitan trebuie să fie un om de ajutor pentru colegii lui, în primul rând.
– Ești născut la Ploiești, îți doreai de mic să joci pentru Petrolul? Care este povestea?
– Da, îmi doream de mic. Am ajuns la fotbal fără ca părinții mei să aibă legătură sportul, doar tata a făcut puțin timp sport de contact, dar nimic legat de fotbal. Finul din partea mamei avea un băiat la fotbal, la Petrolul, și cunoștea un antrenor la categoria mea de vârstă. Într-o zi, m-a întrebat dacă vreau și eu să încerc și am acceptat pentru că oricum mă jucam mereu fotbal. Am ajuns acolo, mi-a plăcut și chiar mă descurcam foarte bine. M-au susținut și părinții mei, deoarece au văzut că nu merg ca să pierd vremea și că sunt serios, iar de atunci ușor, ușor, am început să joc. În timp, am evoluat și a început să îmi placă să merg și prin turnee, iar ai mei erau foarte încântați pentru că sunt așa pasionat. La 15 ani am ajuns la echipa mare. Am făcut pasul atunci când Petrolul a dat faliment și a ajuns în Liga a 4-a. Poate că acesta a fost norocul meu, dar a fost un moment important pentru mie. Experiența a ceea ce a urmat este de nedescris! Rezultate, atmosferă frumoasă și suporteri minunați.
– Cum ai descrie în câteva cuvinte atmosfera de la club și ceea ce simți când ești pe teren alături de colegii tăi în fața fanilor?
– Atmosfera e minunată, după 10 victorii consecutive, lumea e în delir. Vreau să cred că vom păstra această formă bună până la finalul sezonului. În perioada aceasta, regulile nu sunt prea prietenoase cu noi, însă suporterii ne sunt alături așa cum este posibil, cred în noi și sunt mai aproape ca niciodată de echipă.
– Faci parte din lista integraliștilor din acest sezon de Liga 2. Care este secretul acestei performanțe, cum reușești să te menții fizic atât de bine?
– Am grijă de mine și separat. Ca să ai roade, trebuie să dai, așa am fost învățat de mic. Sunt atent la problemele medicale, încerc să le evit sau să le rezolv la timp și mă mențin pentru că acesta este meseria mea, asta am ales și îmi place ceea ce fac. Eu mă bazez foarte mult pe odihnă și pe refacere. Au fost meciuri din trei în trei zile, la echipa de club și la echipa națională și, în astfel de situații, trebuie să ai grijă de tine, să îi oferi fotbalului ca să iți ofere și el ție.
– Ești la cel mai bun sezon al tău în tricoul Petrolului. Cum te simți?
– Iau fiecare meci pas cu pas. După fiecare victorie pe care o avem, uit tot ce s-a întâmplat, uit că am dat gol sau pasă de gol și încerc toată săptămâna să muncesc maxim la antrenamente, ca și cum nu aș fi realizat nimic, iar la meciuri mereu îmi doresc să am realizări, atât în apărare, cât și în ofensivă.
– Ce obiective ai alături de ACS Petrolul 52?
– Primul obiectiv este, desigur, promovarea, acesta este cel mai important lucru, pentru că urmează pasul în Liga 1 și eu îmi doresc foarte mult să ajungem acolo și să evoluez foarte bine la acel nivel. Când vom fi acolo, vreau să luam lucrurile pas cu pas și să dăm ce e mai bun din noi la fiecare meci.
– Cum l-ai descrie pe antrenorul Nicolae Constantin?
– Este un om foarte ambițios și riguros în unele momente. Pentru noi, el este, mai întâi de toate, un prieten bun. Ne inspiră foarte mult, ne dă libertatea de care un jucător are nevoie, dar este și un antrenor strict, serios. Trebuie să muncești mult ca să ai o relație bună cu el.
– Evoluezi și la echipa națională de tineret. Ce înseamnă pentru tine să joci în tricoul României?
– Înseamnă foarte mult pentru mine, am primit convocarea cu foarte multă bucurie, împreună cu familia mea și e o mândrie pentru că ești conștient că îți reprezinți țara și nu mai joci doar pentru tine și părinții tai, ci pentru o Românie întreagă, câteva milioane de oameni, pe care îi poți face să se simtă mândri. Sentimentul acesta este de nedescris. Obiectivul meu este acela de a prinde fiecare convocare până la EURO și să joc în toate meciurile de acolo.
– Cum este să lucrezi cu Florin Bratu? Ce ai învățat până acum de la el?
– Mister Bratu m-a învățat să fiu mai ponderat pe partea ofensivă, pentru că prima oară sunt fundaș. Are un stil de joc propriu prin care m-a învățat să mă gândesc la mai multe aspecte, inclusiv faza de apărare, unde aveam un minus până să vin la echipa națională și să discut cu el. Mi-a atras atenția, mi-a arătat unele faze pe care, ulterior, am încercat să le pun în practică la echipa națională și la echipa de club. Îi ascult sfaturile și cred că ușor, ușor, mă îndrept către o direcție bună.
– Ai vreun idol sau vreun jucător exemplu în fotbal, cine este acela și ce ai luat de la el?
– Idol nu pot spune că am, dar îmi place foarte mult Marcelo de la Real Madrid. Îmi place foarte mult sclipirea lui, are foarte multe momente când este imprevizibil. Am unele faze și momente în care fac lucruri inspirate de la el, dar în general consider că am stilul meu propriu și nu îmi doresc să copiez pe altcineva.
– Un exercițiu de imaginație cum ar arăta cariera lui Valentin Țicu și unde ar fi peste 10 ani?
– Îmi doresc să fiu la o echipă de top din Europa, în mod special din campionatul Italiei sau al Spaniei, o echipă unde să mă lupt la campionat an de an și unde să joc în cupele europene.
În etapa 13 din Liga 2 Casa Pariurilor, ACS Petrolul 52 o va întâlni pe Dunărea Călărași, sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 12:30.
Programul etapei 13:
Sâmbătă, 6 noiembrie
FC Buzău – Unirea Dej (11:00)
Unirea Constanța – SC FC Ripensia (11:00)
Politehnica Iași – Unirea Slobozia (11:00)
Metaloglobus București – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila (11:00)
AFK Csikszereda – Viitorul Pandurii (11:00)
ACS Petrolul 52 – Dunărea Călărași (12:30)
Politehnica Timișoara – CSC 1599 Șelimbăr (14:00)
Hermannstadt – CSA Steaua (15:00)
Luni, 8 noiembrie
Universitatea Cluj – Fotbal Club Brașov (17:30)
Marți, 9 noiembrie
Concordia Chiajna – Astra (20:30)