Astăzi, 6 noiembrie, începe cea de-a doua etapă a sezonului din Liga de Tineret, cea de play-off/play-out. În urma desfășurării celor 11 etape ale sezonului regular, 12 echipe vor evolua în play-off, iar 12 în play-out.
Farul Constanța și ACS Sport Team s-au întâlnit joi, 3 noiembrie, în ultimul meci al sezonului regular din Liga de Tineret. Constănțenii au învins cu scorul de 2-0 formația din București, goluri reușite de Denis Răduța și Luca Banu, și au terminat sezonul regular pe primul loc în seria de est. Primul meci al Farului din play-off urma să fie o reeditare a duelului cu ACS Sport Team, însă partida a fost amânată pentru o dată ulterioară.
UTA joacă împotriva Viitorului Cluj
Liderul seriei de vest în sezonul regular, UTA Arad joacă în prima etapă din play-off împotriva celor de la Viitorul Cluj. Clujenii au obținut calificarea în play-off în ultima etapă a sezonului regular după ce au învins Universitatea Craiova cu 4-0, profitând în același timp și de înfrângerea celor de la Universitatea Cluj în derby-ul cu CFR Cluj.
În duelul din sezonul regular, UTA s-a impus cu scorul de 5-1, Patrick Andreaș cu o dublă, Răzvan Ristin, Robert Ronai și Raul Popa fiind marcatorii arădenilor în meciul cu Viitorul. Patrick Andreaș este de altfel și cel mai bun marcator pentru UTA în actualul sezon, contabilizând 9 reușite.
Un nou duel între FCSB și CSA Steaua
La aproape o lună de la duelul din sezonul regular, FCSB și CSA Steaua se întâlnesc din nou în Liga de Tineret, de această dată în play-off-ul competiției. Marius Ioniță și Teodor Erhan au marcat golurile ce au asigurat victoria celor de la CSA din etapa cu numărul 8, Radu Sebastian fiind marcatorul FCSB-ului din acea partidă.
FCSB a încheiat seria de est pe locul 2, cu 25 de puncte, în timp ce CSA Steaua a reușit calificarea în play-off de pe poziția a 4-a, cu 19 puncte. FCSB este și cea mai ofensivă echipă din competiție, având nu mai puțin de 42 de goluri marcate în cele 11 meciuri din sezonul regular.
Rapid – Petrolul, în prima etapă din play-off
Rapid va fi gazdă în meciul cu Petrolul din prima etapă a play-off-ului. Giuleștenii au încheiat sezonul regular pe locul 3, cu 25 de puncte, la egalitate cu FCSB, echipa clasată pe locul 2. Petrolul s-a clasat pe locul 5 la finalul celor 11 etape, contabilizând 19 puncte.
Întâlnirea din sezonul regular dintre cele două formații a avut loc pe terenul prahovenilor, giuleștenii câștigând cu scorul de 3-0, Alexandru Despa, Alexandru Crivac și Robert Bădescu fiind autorii celor 3 goluri.
Debut pe terenul Craiovei pentru CFR
La o săptămână după victoria din derby-ul cu Universitatea Cluj, victorie în urma căreia s-au calificat în play-off, trimițând în același timp rivala, Universitatea, în play-out, CFR Cluj debutează în prima etapă a play-off-ului pe terenul Universității Craiova. Craiovenii au pierdut ultimul duel al sezonului regular, 0-4 cu Viitorul Cluj, însă aveau deja calificarea asigurată în play-off.
În duelul din sezonul regular, rezultatul între cele două formații a fost egal, scor 3-3! Ionuț Cîrpici, Fabian Șandru și Robert Lăpădătescu au punctat pentru craioveni, în timp ce Darius Stănilă, cu o dublă, și Sebastian Anchidin au fost marcatorii clujenilor în acel meci.
Duel cu repetiție între Ripensia și Sepsi
În ultima etapă a sezonului regular, Ripensia Timișoara s-a deplasat la Sf. Gheorghe pentru duelul cu Sepsi OSK. Timișorenii au cedat cu scorul de 2-4, însă calificarea în play-off era deja asigurată cu o etapă în urmă, Ripensia încheind pe locul 2 sezonul regular, cu 21 de puncte. În schimb, grație acestui succes, formația din Sf. Gheorghe a făcut 18 puncte și, profitând și de eșecul celor de la Universitatea Cluj, a urcat până pe locul 5 în clasament, obținând astfel calificarea în play-off.
PROGRAMUL ETAPEI I
Duminică, 6 noiembrie – ora 12:00
SERIA EST – Play-off
FC Rapid 1923 – ACS Petrolul 52
FCSB – CSA Steaua
SERIA VEST – Play-off
UTA Arad – ACS Viitorul Cluj
Ripensia Timișoara – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Universitatea Craiova – CFR Cluj
SERIA EST – Play-out
Politehnica Iași – LPS Buzău
SC Dinamo 1948 – AFC Botoșani
FC Voluntari – Concordia Chiajna
SERIA VEST – Play-out
Kids Tâmpa Brașov – Campionii FC Argeș
Universitatea Cluj – AFK Csikszereda
LPS Banatul Timișoara – Politehnica Timișoara
Un nou format pentru Cupa României și la nivel de juniori
Cele 24 de echipe ce evoluează în Liga de Tineret vor evolua și în Cupa de Tineret, competiție ce propune un nou sistem de desfășurare în acest sezon.
Competiția va avea următoarele etape:
- Etapa I – Etapa Regulară Grupe
- Etapa a II-a – Etapa Semifinală
- Etapa a III-a – Etapa Semifinală Cupa de Tineret
- Etapa a IV-a – Finala competiției Cupa de Tineret
În etapa regulară a grupelor participă toate echipele din Liga de Tineret, iar acestea vor fi repartizate pe baza criteriului geografic, fiecare serie în două grupe a câte 6 echipe unde vor juca în sistem tur rezultând câte 5 etape pentru fiecare serie. După parcurgerea acestei etape, echipele clasate pe locurile 1 și 2 din ambele serii vor participa în etapa următoare a competiției în funcție de poziția din clasament.
SERIA DE EST
GRUPA A | GRUPA B |
FC Rapid 1923 | ACS Sport Team |
ACS Petrolul 52 | FC Voluntari |
CSA Steaua | Farul Constanța |
AFC Botoșani | FCSB |
LPS Buzău | Concordia Chiajna |
Politehnica Iași | SC Dinamo 1948 |
SERIA DE VEST
GRUPA A | GRUPA B |
LPS Banatul Timișoara | Campionii FC Argeș |
Politehnica Timișoara | AFK Csikszereda |
UTA Arad | Universitatea Craiova |
ACS Viitorul Cluj | Sepsi OSK Sf. Gheorghe |
CFR Cluj | Universitatea Cluj |
Ripensia Timișoara | Kids Tâmpa Brașov |
Programul primei etape din Cupa de Tineret
Miercuri, 9 noiembrie – ora 12:00
Grupa A – EST
- FC Rapid 1923 – ACS Petrolul 52
- CSA Steaua – AFC Botoșani
- LPS Buzău – Politehnica Iași
Grupa B – EST
- ACS Sport Team – FC Voluntari
- Farul Constanța – FCSB
- Concordia Chiajna – SC Dinamo 1948
Grupa A – VEST
- LPS Banatul Timișoara – Politehnica Timișoara
- UTA Arad – ACS Viitorul Cluj
- CFR Cluj – Ripensia Timișoara
Grupa B – VEST
- Campionii FC Argeș – AFK Csikszereda
- Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
- Universitatea Cluj – Kids Tâmpa Brașov
În etapa Semifinală Grupe participă echipele care după disputarea jocurilor din grupă s-au clasat pe locurile de calificare 1 și 2. În etapa semifinală a grupelor, echipele vor disputa o singură manșă iar echipa clasată pe primul loc din grupă va fi echipă gazdă (organizatoare). După parcurgerea acestei etape, echipele calificate din cele 4 jocuri semifinale vor participa în etapa următoare a competiției, Etapa Semifinală – Cupa de Tineret.
În etapa Semifinală „Cupa de Tineret” participă echipele calificate în urma jocurilor din semifinalele grupelor iar împerecherea se va face în urma tragerii la sorți, fără a se mai ține cont de criteriului geografic urmând ca echipa gazdă să fie echipa cu punctajul cel mai mare obținut în urma Clasificării Academiilor (2022).
În finala competiției „Cupa de Tineret” participă echipele calificate din faza semifinală a competiției Cupa de Tineret.