Competiția care va oferi reprezentanta României în UEFA Youth league a ajuns la faza semifinalelor, cu Universitatea Craiova, FCSB și Farul Constanța repetând performanța ediției anterioare, iar Universitatea Cluj luând locul celor de la UTA Arad.
Liga de Tineret a finalizat sezonul regular cu cele două serii de câte 12 formații, dar și play-off-ul și play-out-ul, astfel că a rămas pentru 4 dintre cele mai performante echipe lupta pentru marele trofeu!
Semifinalele se vor juca după următorul program:
Turul
- 21 aprilie, ora 12:00 – FCSB vs Universitatea Craiova
- 21 aprilie, ora 12:00 – Universitatea Cluj vs Farul Constanța
Returul
- 28 aprilie, ora 12:00 – Universitatea Craiova vs FCSB
- 28 aprilie, ora 12:00 – Farul Constanța vs Universitatea Cluj
Clujenii și dobrogenii vor lupta și pentru Cupă
Pe 15 mai, Universitatea Cluj și Farul Constanța se vor duela și în ultimul act al competiției Cupa de Tineret, pe care dobrogenii au pierdut-o ediția trecută în fața celor de la FCSB.
“U” Cluj a terminat doar pe locul 4 în seria Vest din sezonul regular al Ligii de Tineret, la cinci puncte de liderul Universitatea Craiova, dar în play-off, cu 6 victorii și două remize din 10 partide disputate, ardelenii s-au plasat pe locul 2, deși la opt puncte în spatele acelorași olteni.
De partea cealaltă, Farul a câștigat cu avans de 8 puncte față de FCSB Seria de Est a sezonului regular, cu 11 victorii din 11 posibile, dar și seria ei de play-off, aici reușind însă doar 6 succese și două remize în 10 confruntări.
Campioana en-titre versus forța ofensivă a play-off-ului
Oltenii au câștigat seria Vest din sezonul regular, iar FCSB a terminat doar pe locul 2, în spatele Farului, în seria Est din aceeași fază a competiției. Pozițiile s-au păstrat în oglindă pentru cele două formații și după disputarea play-off-ului, tot în serii diferite.
Cu toate acestea, FCSB e cea mai bună echipă din play-off la nivel de randament ofensiv, cu o medie de 3.4 goluri înscrise pe meci!
Universitatea Craiova este campioana en-titre a Ligii de Tineret, competiție câștigată anul trecut în fața celor de la UTA Arad. Atunci, FCSB s-a mulțumit doar cu locul trei, învingând Farul Constanța în finala mică.