Duminică, 24 septembrie, au avut loc partidele din cadrul etapei cu numărul 7 din Liga de Tineret. 4 runde mai sunt de disputat până vom afla componența finală a play-off-urilor din cele două serii și, implicit, cele 12 echipe care vor lupta pentru cele 4 locuri în semifinale.
Farul și Universitatea Craiova rămân lideri
Cele două formații s-au impus în meciurile din etapa a 7-a a sezonului regular. Constănțenii au avut parte de un meci mai dificil decât probabil se așteptau, în compania celor de la Campionii FC Argeș, câștigat în cele din urmă cu 2-1, grație reușitelor semnate de Luca Băsceanu și David Păcuraru.
Rezultat identic și pentru Universitatea Craiova, care a câștigat cu 2-1 partida cu Politehnica Timișoara. Cele două formații păstrează astfel o distanță de 3 puncte față de urmăritoare, FCSB, respectiv CFR Cluj.
FCSB a câștigat fără emoții duelul cu Petrolul, scor 7-1, și continuă să impresioneze din punct de vedere ofensiv, având nu mai puțin de 47 de goluri marcate în 7 meciuri jucate! CFR Cluj s-a impus cu 3-0 în deplasarea cu LPS Bihorul, clujenii având și ei o forță ofensivă impresionantă în acest start de sezon, marcând 24 de goluri în 7 partide, al doilea cel mai bun atac din seria de vest.
După înfrângerea cu FCSB de miercuri, 20 septembrie, Rapid nu a reușit să își revină și a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida cu Concordia Chiajna. Giuleștenii mai au o partidă restantă de disputat, împotriva celor de la CSA Steaua, miercurea aceasta, de la ora 12:00. Steaua a câștigat duelul cu Politehnica Iași, scor 7-1, și a urcat pe locul 6 în clasament, poziție ce asigură prezența în play-off.
ACS Sport Team se menține pe podium după ce a trecut LPS Buzău, scor 5-0, buzoienii find acum ultima clasată în seria de est. FC Voluntari a reușit primul gol și primul succes al sezonului în meciul cu Dinamo și părăsesc ultimul loc al seriei de est.
Universitatea Cluj continuă ascensiunea în clasament după începutul mai puțin reușit de sezon. Clujenii au trecut de Sepsi OSK cu 3-0 și urcă până pe locul 4 al ierarhiei.
Ripensia Timișoara s-a impus în duelul local cu LPS Banatul Timișoara, scor 4-2, și se află în spatele clujenilor în clasament, la egalitate de puncte, 13, cu aceștia.
Tot 13 puncte are și AFK Csikszereda, ocupanta locului 3 în seria de vest. Ciucanii au obținut doar un rezultat de egalitate în această rundă, 2-2 cu Viitorul Cluj.
Ultimul loc ce asigură prezența în play-off este ocupat de Kids Tâmpa Brașov, aceștia reușind să o învingă cu 3-0 pe UTA Arad. Arădenii ocupă pentultimul loc în clasament, cu doar 4 puncte, fiind aproape de a rata matematic prezența în play-off.
Rezultatele etapei a 7-a
SERIA DE EST
Duminică, 24 septembrie
Campionii FC Argeș – Farul Constanța 1-2
FCSB – ACS Petrolul 52 7-1
ACS Sport Team – LPS Buzău 5-0
CSA Steaua – Politehnica Iași 7-1
FC Voluntari – SC Dinamo 1948 1-0
Concordia Chiajna – FC Rapid 1923 0-0
SERIA DE VEST
Duminică, 24 septembrie
Sepsi OSK – Universitatea Cluj 0-3
LPS Banatul Timișoara – Ripensia Timișoara 2-4
Politehnica Timișoara – Universitatea Craiova 1-2
UTA Arad – Kids Tâmpa Brașov 0-3
AFK Csikszereda – Viitorul Cluj 2-2
LPS Bihorul Oradea – CFR Cluj 0-3