FOTO: www.ucv1948.ro

Duminică, 27 august, au avut loc meciurile din cadrul etapei a 3-a a Ligii de Tineret. În derby-ul etapei din seria de vest, Universitatea Craiova s-a impus în fața celor de la „U” Cluj cu 3-0.

Craiova a condus cu 1-0 la pauză, după ce a reușit să deschidă scorul în minutul 26. Scorul a devenit 2-0 imediat după reluarea jocului, ultimul gol venind în prelungirile partidei. Reușitele oltenilor au fost semnate în acest joc de A. Vancea, Gașpăr și Lăpădătescu.

La primul meci pe teren prorpiu din acest sezon, UTA înregistrează cea de-a treia remiză în trei partide disputate, 2-2 cu AFK Csikszereda, iar CFR Cluj obține singurul succes al oaspeților din această rundă a seriei de vest, 7-0 cu LPS Banatul Timișoara.

Ripensia Timișoara a învins Kids Tâmpa Brașov cu 2-1 și se află pe locul secund în clasament la finalul acestei runde, la egalitate cu CFR Cluj, diferența fiind făcută de golaveraj.

Politehnica Timișoara obține primul succes din acest sezon după ce a învins LPS Bihorul Oradea cu 3-0, în timp ce Sepsi OSK bifează al doilea succes stagional, trecând pe teren prorpiu de Viitorul Cluj cu 2-1.

În seria de est, Farul a reușit scorul etapei, trecând cu 8-1 în deplasare de LPS Buzău. A fost nu doar cea mai mare diferență înregistrată, dar și singura victorie pentru o formație oaspete, gazdele impunându-se în celelalte dueluri. Constănțenii încheie astfel runda pe primul loc, cu 9 puncte din 9 posibile.

Petrolul s-a impus cu 3-2 pe teren propriu în duelul cu Politehnica Iași, moldovenii rămânând în continuare fără victorie în acest debut de sezon. Campionii FC Argeș s-au impus cu un categoric 5-0 în partida cu Dinamo, reușind astfel prima victorie în noul sezon Liga de Tineret.

Tot primul succes în actualul campionat l-a obținut și CSA Steaua. Formația din Ghencea a câștigat cu 4-0 duelul cu FC Voluntari, ilfovenii rămânând singura formație fără punct câștigat.

ACS Sport Team a câștigat partida cu Concordia Chiajna de pe teren propriu și încheie etapa pe locul secund în clasament. A fost 3-0 pentru formația bucureșteană, toate cele trei goluri venind în prima repriză a meciului.

Derby-ul acestei runde, FCSB – Rapid, a fost programat pentru data de 20 septembrie, FCSB având doar un meci jucat în acest sezon. Pe lângă partida cu Rapid, aceștia mai au restanța din etapa a 2-a cu Concordia Chiajna, meciul urmând să se joace miercuri, 30 august, de la ora 12:00.

Rezultatele etapei a 3-a

SERIA DE EST

LPS Buzău – Farul Constanța 1-8

ACS Petrolul 52 – Politehnica Iași 3-2

Campionii FC Argeș – SC Dinamo 1948 5-0

ACS Sport Team – Concordia Chiajna 3-0

CSA Steaua – FC Voluntari 4-0

Miercuri, 20 septembrie – ora 12:00

FCSB – FC Rapid 1923

SERIA DE VEST

Duminică, 27 august

Universitatea  Craiova – Universitatea Cluj 3-0

Ripensia Timișoara – Kids Tâmpa Brașov 2-1

Sepsi OSK – Viitorul Cluj 2-1

LPS Banatul Timișoara – CFR Cluj 0-7

Politehnica Timișoara – LPS Bihorul Oradea 3-0

UTA Arad – AFK Csikszereda 2-2