În luna mai 2023, Comitetul Executiv FRF a aprobat modificarea sistemului competițional pentru categoria de vârstă sub 14 ani. Cum arată primul sezon în noul format?
Decizia FRF a introdus practic această categorie de vârstă, Under 14, în Circuitul Performanței prin adoptarea formatului de succes al Ligii Elitelor pentru tinerele talente și cluburile performante din acest segment al formării.
Anterior, încă din 2017, funcționa Turneul Speranțelor, un format axat pe selecția și formarea jucătorilor pentru echipa națională. Din vara anului trecut s-a trecut însă la o competiție națională inter-cluburi, cu participare în funcție de poziția cluburilor în Clasificarea Academiilor de Fotbal realizată anual de FRF.
Patru serii cu câte 12 formații
S-au alcătuit, în consecință, în primul sezon al Ligii Elitelor U14, patru serii de câte 12 echipe fiecare, pe criterii geografice.
Inclusiv regulamentul s-a modificat, micșorându-se terenul pe dimensiunea 70 X 60 metri, pentru creșterea nivelului de joc. Iar componenta de scouting a rămas intactă pentru categoria U14, aceasta având ca finalitate, ca și până anul trecut, o tabără de vară organizată de FRF.
Cum în fiecare din cele 4 serii se joacă tur-retur, s-au jucat din acest sezon, până acum, 13 etape. Competiția se reia în 2024 la începutul lunii martie. Cum arată situația la zi?
FC Bacău, Farul Constanța și FC Argeș domină primele serii
În Seria 1, podiumul pare să se desprindă ușor de restul clasamentului. Avem ACS FC Bacău în poziție de lider (33p), apoi Csikszereda Miercurea Ciuc (31p) și LPS Suceava (30p), în vreme ce ACSM Poli Iași are doar 25 de puncte acumulate. Singura echipă fără punct acumulat în 13 etape este ACS Școala de Fotbal Pajura Huși.
În Seria 2, un pluton de cinci formații s-a detașat la 7 puncte distanță de ACS Kinder Constanța. În acest segment, lider care începe să-și consolideze autoritatea e Farul Constanța (39p), cu 13 victorii din 13 posibile! Urmează patru trupe din Capitală în completarea fruntașelor. E vorba de Rapid (31p), CSA Steaua (29p), SC Dinamo (28p) și CS Dinamo (24p).
Și în Seria 3 avem un pluton de 5 formații care a lăsat un ecart de 9 puncte, de data aceasta, față de locul 6, SCM Râmnicu Vâlcea. Lider e FC Argeș (39p), la fel ca Farul, cu 13 victorii din 13 posibile, urmată de Chindia Târgoviște (30p), Petrolul Ploiești (29p), CSS Târgoviște (27p) și Sport Team București (24p).
Două centre de tradiție sunt lidere în seriile 4 și 5
În Seria 4, LPS Banatul Timișoara are o singură înfrângere și o remiză, în rest doar victorii, și începe 2024 de pe primul loc, 34 puncte. Concitadina Politehnica e la 5 puncte în urmă, iar podiumul e completat de FCU Craiova 1948, cu 28 de puncte.
În Seria 5, linia perfectă de clasament a Universității Cluj e stricată de o singură remiză. În rest, 12 victorii. Așadar, 37 de puncte și locul întâi, însă la doar un punct peste Viitorul Cluj, care are o înfrângere în cele 13 etape de până azi. CFR Cluj (28p), Kinder Sângeorgiu de Mureș (27p) și Gloria Bistrița-Năsăud (26p) compun un trio de urmărire.