FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Reprezentativa feminină a României va disputa pe 23 februarie primul meci oficial în 2021, restanța cu selecționata Croației din campania de calificare la Campionatul European de fotbal feminin din 2022. Partida programată pe 23 februarie, de la ora 17:00 (16:00 în Croația), va fi transmisă în direct pe PRO X! 

Primul meci al tricolorelor din 2021 reprezintă încheierea campaniei de calificare pentru WEURO 2022, unde naționala feminină nu mai are nicio șansă de calificare, și totodată debutul noului selecționer pe banca tehnică a primei reprezentative.

Cristi Dulca a convocat 28 de jucătoare în cantonamentul de la Mogoșoaia, premergător jocului cu naționala Croației. Perioada de pregătire va fi împărțită în două etape, iar la finalul acestora se va contura lotul final care va face deplasarea în Croația, format din 22 de jucătoare.

Cele 20 de fete convocate din campionatul intern se vor reuni la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia începând cu data de 10 februarie și se vor pregăti în această formulă până pe data de 15 februarie. La finalul acestei perioade, vor rămâne 14 jucătoare din campionatul intern, cărora li se vor alătura cele 8 straniere.

Iată lotul lărgit convocat de selecționerul Cristi Dulca pentru această acțiune:

Portari: Andreea Părăluță (Levante UD/Spania), Camelia Ceasar (AS Roma/Italia), Sara Câmpean (”U” Olimpia Cluj), Szidonia Salamon (Heniu Prundu Bârgăului)

Fundași: Olivia Oprea (Villareal CF/Spania), Erika Gered (Vasas Femina Odorheiu Secuiesc), Teodora Meluță (FC Lugano Femminile/Elveția), Andreea Corduneanu (Heniu Prundu Bârgăului), Cristina Tudorache (Universitatea Alexandria), Maria Ficzay (”U” Olimpia Cluj), Antonia Bratu (U.S. Sassuolo/Italia), Valentina Petre (ACS Fair Play București);

Mijlocași: Ioana Bortan (”U” Olimpia Cluj), Nicoleta Deca (Fortuna Becicherecu Mic), Diana Grecu (Heniu Prundu Bârgăului), Ioana Bălăceanu (”U” Olimpia Cluj), Bianca Sandu (Diosgyori VTK/Ungaria), Mădălina Boroș (Heniu Prundu Bârgăului), Ștefania Vătafu (RSC Anderlecht/Belgia), Roxana Mirea (”U” Olimpia Cluj), Ana Vlădulescu (Vasas Femina Odorheiu Secuiesc), Mihaela Ciolacu (”U” Olimpia Cluj);

Atacanți: Carmen Marcu (”U” Olimpia Cluj), Laura Rus (Fortuna Becicherecu Mic), Cristina Carp (FC Lugano Femminile), Mara Bâtea (”U” Olimpia Cluj), Adina Borodi (”U” Olimpia Cluj), Bianca Ienovan (Fortuna Becicherecu Mic)

CLASAMENTUL GRUPEI H ÎN PRELIMINARIILE UEFA WOMEN’S EURO 2022

Belgia 8 7 0 1 37-5 21
Elveția 8 6 1 1 20-6 19
ROMÂNIA 7 3 0 4 11-15 9
Croația 7 2 1 4 7-18 7
Lituania 8 0 0 8 1-32 0


Rezultate: 

29.08.2019: Lituania – Croația 1-2
03.09.2019: Elveția – Lituania 4-0; Belgia – Croația 6-1
4.10.2019: Lituania – Elveția 0-3
8.10.2019: România – Belgia 0-1,  Elveția – Croația, 2-0
8.11.2019: România – Lituania 3-0, Croația – Belgia 1-4
12.11.2019: Belgia – Lituania 6-0, Elveția – România 6-0
18.09.2020: Belgia – România 6-1, Croația – Elveția 1-1
22.09.2020: România – Croația 4-1, Elveția – Belgia 2-1
23 octombrie 2020: Lituania – România 0-4
27 octombrie 2020: România – Elveția 0-2, Lituania – Belgia 0-9
7 noiembrie 2020: Croația – Lituania 1-0
1 decembrie 2020: Belgia – Elveția 4-0