În perioada 22-28 martie, naționala U19 a României, selecționer Alexandru Pelici, va disputa meciurile din cadrul Turului de Elită, ultima etapă a calificărilor înaintea Campionatului European.
În septembrie 2022, naționala U19 a reușit calificarea la Turul de Elită după ce a terminat pe primul loc, fără înfrângere și fără gol primit, grupa de calificare alcătuită din Austria, Lituania și Letonia. Acum, România face parte din Grupa 1, alături de Franța, Norvegia și Irlanda de Nord. Gazda meciurilor de calificare va fi Franța.
Programul partidelor:
- 22 martie, ora 16:00: Norvegia U19 – România U19
- 25 martie, ora 16:00: România U19 – Irlanda de Nord U19
- 28 martie, ora 16:00: România U19 – Franța U19
Primele clasate din cele 7 grupe de la Turul de Elită vor obține calificarea la Campionatul European U19 din această vară.
Turneul final va avea loc în perioada 3-16 iulie și va fi găzduit de Malta.
Lotul preliminar selecționat de Alexandru Pelici:
Portari: David Dincă (Clubul Sportiv al Armatei Steaua), Ștefan Lefter (CS Corvinul 1921 Hunedoara), Valentin Velcea (Venezia U19 / Italia), Mihai Ciontoș (AFC Progresul 1944 Spartac)
Fundași: David Maftei (Unirea Dej), Robert Sălceanu (Gloria Buzău), Adrian Grigore-Huideș (Albacete Balompié / Spania), Răzvan Pașcalău (U.S. Lecce / Italia), Ștefan Duțu (Farul Constanţa 2), Andrei Borza (Farul Constanţa), Mark Kovacs (AFK Csikszereda), Alexandru Șuteu (Gloria Buzău), Tudor Moțiu (CSC Dumbrăvița), Andrei Dorobanțu (AFC Unirea 04 Slobozia)
Mijlocași: Alin Boțogan (AFC Unirea 04 Slobozia), David Sala (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Politehnica Iași), George Leață (CSM Slatina), Vlasti Martinovic (Farul Constanţa 2), Denis Bujor (AFC Unirea 04 Slobozia), Cătălin Vulturar (U.S. Lecce / Italia), Eduard Radaslavescu (FCSB), Omar El Sawy (AFK Csikszereda), Rareș Pop (UTA Arad), Ionuț Costea (AFC Progresul 1944 Spartac)
Atacanți: Rareș Burnete (U.S. Lecce / Italia), Atanas Trică (Clubul Sportiv al Armatei Steaua), Gabriel Fulga (Unirea Dej), Adrian Mazilu(Farul Constanţa)