Începând din această lună, fostul internațional în vârstă de 38 de ani a preluat rolul de manager sportiv al loturilor naționale de juniori ale României.
„Mă bucur să avem alături de noi un fost fotbalist extrem de talentat al României, care a muncit mult de-a lungul carierei. Datorită experienței sale, acesta îi poate ajuta pe tinerii noștri jucători să se dezvolte corect, atât fotbalistic, cât și uman. Îi urez mult succes”, a declarat Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.
„Sunt mândru să fiu iarăși aproape de echipele naționale și sunt pregătit să îi ajut și să îi susțin pe tinerii fotbaliști români într-o perioadă importantă a carierei lor, cea în care acumulează cunoștințe și, ulterior, își pregătesc promovarea la seniori”, a spus noul manager sportiv al loturilor de juniori ale României.
Lucian Sănmărtean a evoluat în cariera sa la Gloria Bistrița, Panathinaikos, Utrecht, Vaslui, Steaua, Al-Ittihad, Pandurii Tg. Jiu, Al-Taawoun și FC Voluntari. A îmbrăcat tricoul naționalei de 21 de ori, inclusiv la Campionatul European din 2016.