Cele mai bune formații din sezonul regular 2020-2021 al Ligii a II-a la futsal vor lupta în acest week-end la Sebeș pentru promovarea pe prima scenă a futsalului din România.
Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăşti – câștigătoarea Seriei 1 Est, Kereszthegy Remetea – echipa care s-a impus în Seria 2 Centru, CSF CFR 1933 Timișoara – câștigătoarea Seriei 3 Vest și Metropolitan Ișalnița – locul secund în Seria 3 Vest (cel mai bun punctaj dintre echipele clasate pe locul 2) sunt cele patru care vor lupta pentru biletul ce duce direct pe prima scenă a futsalului românesc.
A doua clasată la finalul turneului de la Sebeș va mai avea o șansă, cea a unui baraj (tur-retur) cu locul 7 din Liga I.
Iată programul:
Vineri, 19 martie
Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăşti – CSF CFR 1933 Timișoara
Metropolitan Ișalnița – Kereszthegy Remetea
Sâmbătă, 20 martie
CFR 1933 Timișoara – Kereszthegy Remetea
Sportul Ciorăşti – Metropolitan Ișalnița
Duminică, 21 martie
Metropolitan Ișalnița – CFR 1933 Timișoara
Sportul Ciorăşti – Kereszthegy Remetea
„O confirmare a unei munci serioase”
Prima partidă a turneului de la Sebeș va aduce față în față formațiile Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăști și CSF CFR 1933 Timișoara. Câștigătoare a Seriei 1 Est, echipa Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăști se numără printre revelațiile actualului sezon al Ligii a II-a. Înființată în vară și aflată astfel la primul sezon în futsalul românesc, Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăști vine la Sebeș cu gândul să încheie turneul final al Ligii a II-a măcar pe locul secund, poziție care asigură prezența la barajul pentru promovare/retrogradare cu ultima clasată în play-out-ul Ligii I.
Formația vrânceană a încheiat Seria 1 Est cu 18 puncte contabilizate, după 5 victorii, trei egaluri și o înfrângere. Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăști a încheiat în fața formațiilor ACS Futsal Poli Iași, Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț și Fortius 2014 Buzău.
„Calificarea la turneul final de la Sebeș reprezintă o confirmare a munci serioase, a rezultatelor înregistrate de la debutul nostru în liga secundă. Pentru noi e un bonus însemnat, dacă e să ne amintim doar de declarațiile pe care le făceam la începutul sezonului, atunci când afirmam cu toții că important e să participăm, să ne bucurăm de futsal. Și ne-am bucurat! Atât de tare însă încât băieții au prins pofta rezultatelor bune, au acumulat de la meci la meci și au prins aripi. Rezultatele bune au adus încredere și, în același timp, speranță. Nu ne vine să credem câtă emulație au stârnit evoluțiile noastre, câtă mândrie pentru comunitatea noastră, una foarte unită, foarte civilizată. Și, dacă tot am ajuns până aici, ne vom bate. Nu avem nimic de pierdut, ci doar de câștigat. Am făcut un sezon foarte bun și am depășit așteptările tuturor. Am trecut inclusiv prin botezul găzduirii unui turneu, la Sala Sporturilor din Focșani, și avem semnale că l-am trecut cu bine. Începem lupta pentru promovare cu un meci în fața unui adversar tare, CFR Timișoara, principala favorită la promovare. Nu va fi greu, ci foarte greu, dar vom lupta, așa cum am mai spus, pentru șansa noastră”, a spus George Ioniță, antrenorul principal al echipei Sportul Ciorăști.
„Vom lua în serios toate meciurile”
CFR Timișoara a ajuns la turneul final de la Sebeș după un parcurs fără greșeală în Seria 3 Vest. Bănățenii au încheiat sezonul regular cu maximum de puncte, înaintea echipelor Metropolitan Ișalnița, ACS West Deva și Șoimii Șimand. Având în componență jucători cu mare experiență, Florin Matei, Valentin Ilaș, jucători de echipă națională, CFR Timișoara este văzută de toată lumea, inclusiv de adversari, drept principala favorită la promovarea în Liga I.
Bănățenii își iau măsuri însă de precauție pentru e evita orice surpriză. „Suntem singura echipă cu maximum de puncte la finalul sezonului regular al Ligii a II-a. Promitem însă să luăm în serios toate meciurile, încă de la început, pentru a ne atinge obiectivul, acela de a promova pe prima scenă. Anul trecut, la startul sezonului, spuneam că ne-am propus promovarea și să facem o figură frumoasă în Cupa României. Un obiectiv a fost atinc, cel din Cupa României, unde am fost eliminați în sferturile de finală de Imperial WET Miercurea Ciuc, cea mai în formă echipă din futsalul românesc la această oră. Am pierdut cu 3-5, iar la final adversarii ne-au felicitat. Credem că la Sebeș fiecare echipă are șansa ei. Avem ca adversare o echipă, Metropolitan Ișalnița, pe care o cunoaștem foarte bine, am jucat cu ei în serie și ne-au dat bătăi de cap, și două necunoscute, Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăști și Kereszthegy Remetea. Pe cei de la Ciorăști i-am mai urmărit, dar știm puține totuși de spre ei. Nu va fi ușor”, a spus Florin Chirițescu, directorul sportiv al clubului CFR Timișoara.
Articol de Adi Dobre