Timp de patru zile, Cluj-Napoca a fost scena Sports Festival, cel mai mare eveniment sportiv popular de stradă. Peste 100 de mii de copii și părinți au venit între 1 și 4 iunie pentru a-și etala veleitățile în 23 de sporturi.
La Sports Festival a fost prezentat publicului și Trofeul UEFA EURO Under 21, care va fi decernat în acest an campioanei europene de tineret. Turneul se va desfășura în România și Georgia, în perioada 21 iunie – 8 iulie a.c. Despre stadiul pregătirilor și despre ce înseamnă să organizezi cel de-al doilea campionat important al UEFA a vorbit participanților la festival Alexandru Cândea, lider de proiect.
Întâlnirea cu publicul a avut loc în cadrul sesiunilor de Sports Talks, moderate de comentatorul sportiv al TVR Cristian Mândru. Alexandru Cândea a vorbit și prin prisma experienței sale de Event Manager al FRF și de Operations Manager la EURO 2020 la București. Auditoriul a aflat cum decurg pregătirile pentru un astfel de eveniment sportiv major și a fost interesat de provocările care apar într-un proiect precum EURO U21. Desigur nu au lipsit discuțiile despre șansele naționalei de tineret a României la acest turneu și despre perspectivele naționalei A de calificare la următoarele campionate europene din Germania.
La Sports Talks, FRF a mai avut doi reprezentanți. Andrei Vochin, consilier al președintelui FRF, a disecat împreună cu ziaristul Mihnea Măruță soarta fotbalului românesc. O discuție așezată și provocatoare, ca între doi jurnaliști cu state vechi în meserie. Pe o altă dimensiune s-a derulat discuția dintre Andrei Angelescu, Manager Voluntari la EURO U21, și Cristian Mândru. În activitatea sa curentă, Andrei se ocupă de interpretarea datelor statistice ale FRF și contribuie la luarea deciziilor manageriale adecvate situațiilor reale și această parte a activității sale profesionale a suscitat cel mai mult interes la Sports Talks. La aceste sesiuni au mai vorbit personalități ale sportului, precum Horia Tecău, Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu, Larisa Iordache, Gică Popescu.
În ceea ce privește expunerea trofeului UEFA EURO U21, aceasta a fost o mare bucurie pentru copii în special. Imortalizarea foto lângă un trofeu original al UEFA este o ocazie care a fost din plin folosită. La Cluj-Napoca se vor juca meciurile Grupei D (Italia, Franța, Elveția și Norvegia) și un sfert de finală. Vizitatorii din aceste zile ai trofeului au spus că vor veni și la meciuri cu siguranță.