Federația Română de Fotbal anunță că Maspex va fi sponsor oficial al UEFA Under 21 Championship 2023, organizat de România și Georgia.
Maspex Romania susține organizarea EURO U21 în România, prin brandul Bucovina, devenind sponsor oficial al turneului final, competiție care se va desfășura în perioada 21 iunie – 8 iulie 2023.
Parteneriatul dintre Maspex Romania și Federația Română de Fotbal a fost inițiat în 2016, odată cu organizarea celei mai importante competiții de fotbal pentru elevii din România, ONSȘ Fotbal – Cupa Tymbark Junior, ce încurajează copiii să facă mișcare, să își pună în valoare potențialul sportiv și să își descopere talentul la fotbal. Competiţia se adresează atât echipelor de băieţi, cât şi celor de fete şi este organizată annual pe trei categorii de vârstă – U8, U10, U12 având până acum peste 480.000 de participanți.
Totodată, Maspex a început să susțină loturile naționale de fotbal ale României, iar din 2019, Bucovina a devenit apa oficială a tricolorilor. Angajamentul a fost prelungit în ianuarie 2021, când Bucovina a devenit sponsor oficial al Echipei Naționale de seniori.
Turneul final EURO U21 2023 este primul care va fi organizat în două țări. Acesta va avea loc în România și Georgia. Țara noastră va găzdui nu mai puțin de 15 meciuri ale turneului final: la București se vor disputa meciurile Grupei B, din care fac parte România, Spania, Ucraina și Croația, plus un meci din sferturile competiției și o semifinală. Iar la Cluj-Napoca se vor desfășura meciurile Grupei D în care se vor înfrunta Franța, Italia, Norvegia și Elveția și, apoi, un sfert de finală.
Partidele vor avea loc pe stadioanele Steaua și Rapid-Giulești în București și pe Cluj Arena și Dr. Constantin Rădulescu la Cluj-Napoca. Programul meciurilor și alte detalii despre competiție găsiți pe https://www.frf.ro/under21/.
Georgia va găzdui întâlnirile din Grupa C, din care fac parte Germania, Anglia, Cehia, Israel, și cele din Grupa A, unde se află Portugalia, Țările de Jos, Belgia și Georgia, iar apoi două sferturi de finală, o semifinală și finala competiției.
Prin prezența la acest turneu final, România bifează a treia participare consecutivă după cele din 2019 și 2021.
Despre Maspex Romania
Cu o experienţă de peste 25 de ani pe piaţă şi un portofoliu vast de produse, compania Maspex Romania este unul dintre cei mai cunoscuţi producători din ţară pentru categoriile sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare, produse instant, snacksuri sărate, apă minerală naturală. Compania deţine branduri cunoscute şi apreciate, precum: Tymbark, Bucovina, Tedi, La Festa, Salatini, Ciao, Figo, Tiger, Alcalia, Rollini d’Oro, Arnos,Vălenii de Munte, Zubrowka. Contribuim continuu la crearea unui cadru sănătos de dezvoltare pentru noile generații, acordăm o atenție desosebită principiilor sănătoase și implementăm proiecte sociale care au scopul de a îmbunătăți calitatea vieții prin educație, nutriție echilibrată, sport și mișcare, avem grijă de mediul înconjurător. Școala Siguranței Tedi (www.scoalatedi.ro), Cupa Tymbark Junior (www.cupatymbark.ro), Tedi și prietenii naturii (www.tediprietenulnaturii.ro), Spitale Colorate sunt câteva dintre proiectele noastre de succes, care au grijă astăzi de generațiile de mâine.
Despre Apa Bucovina
Apa minerală naturală Bucovina provine din surse subterane localizate într-o zonă sălbatică, protejată, de tip rezervație naturală, izolată de orice activități ale omului. Apa minerală naturală plată Bucovina și-a câștigat aprecierea de-a lungul timpului datorită calităților sale deosebite: este apă minerală naturală plată, de zăcământ, care izvorăște natural, fiind optimă consumului permanent. Originea subterană îi asigură stabilitatea, temperatura și conținutul de săruri minerale constante și o protejează de riscurile de poluare, indiferent de condițiile climaterice de la suprafață. Brandul de apă minerală naturală Bucovina promovează practicarea sportului ca mod de viață sănătos și orientat către performanță, susținând patru federații sportive: Federația Română de Fotbal, Federația Română de Scrimă, Federația Română de Canotaj și Federația Română de Gimnastică.