În urmă cu un an și patru luni destinul îi juca o festă teribilă uneia dintre cele mai talentate și mai promițătoare jucătoare din fotbalul românesc.
Data de 1 martie 2019 a marcat ultimul său meci. Au urmat 16 luni de suferință, de muncă. Acum se pregătește să revină. „Vreau să mă întorc mai puternică”, spune ea.
Melinda Nagy, 20 de ani, a fost considerată un fenomen atunci când a debutat în fotbalul mare. A bifat primul său meci în tricoul multiplei campioane Olimpia Cluj la doar 15 ani. Peste doar doi ani îmbrăca în premieră tricoul primei reprezentative. Accidentarea a venit chiar într-un meci al naționalei mari, în Turcia.
Studentă la Jurnalism
– Ce mai face Melinda Nagy?!
– Bine, chiar foarte bine! Tocmai ce am încheiat examenele la facultate. Am trecut anul II!
– La ce ești studentă?
– La Jurnalism! În cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
– De ce tocmai Jurnalism?
– Trebuie să fiu sinceră și să recunosc faptul că nu Jurnalismul a fost prima mea opțiune. Anul trecut în vară am vrut să dau examen de admitere la Facultatea de Educație Fizică și Sport pentru a mă specializa în Kinetoterapie. Trebuia să susțin însă și probe fizice. Eram după operație și purtam orteză. Nu am putut susține probele fizice așa că m-am reorientat. Am o prietenă care e jurnalistă și care m-a influențat puțin atunci când am luat această decizie.
– Cum e acum după primul an la Jurnalism?
– La început nu am știut în ce mă bag, dar, spre surprinderea mea, chiar îmi place! Nu a fost ușor. Am avut însă șansa de a avea profesori foarte buni, oameni care mi-au înțeles pasiunea și care m-au încurajat în permanență. Sunt fericită că am încheiat primul an!
– Îți mai amintești acea zi de 1 martie 2019?
– Cum să uit așa ceva? Eram cu naționala mare la un turneu în Antalya. Jucam împotriva selecționatei similare a Uzbekistanului. Mi-a rămas piciorul în pământ și, chiar în acel moment, o adversară m-a tras de tricou. M-am răsucit din genunchi. Genunchiul drept. Diagnosticul ulterior a fost crunt: ruptură de ligamente încrucișate, plus colateral extern… Pentru că imediat am răcit, nu m-am putut opera decât peste o lună. Intervenția chirurgicală a avut loc în Ungaria, la Székesfehérvár.
– De cât timp mai ai nevoie pentru a reveni?
– Dacă nu ar fi fost această pauză forțată eram deja pe teren. Cred că mai am nevoie de aproximativ o lună. În primul rând pentru dezvoltarea musculaturii.
„Vreau să revin mai puternică!”
– Cum a fost toată această perioadă de inactivitate?
– Groaznică… La început a fost cel mai dificil. În primul rând pentru că mi-a fost greu să accept să mi s-a putut întâmpla așa ceva. Eu tot timpul am fost foarte puternică, foarte bine pregătită, dar, totuși, am suferit o asemenea accidentare. Asta a fost cel mai greu, să accept situația. Cu răbdare, cu ajutorul familiei, a prietenilor, a persoanelor apropiate, iată, am trecut peste această cumpănă. Am încercat să văd și partea bună a acestei perioade. Am recuperat din timpul petrecut departe de ai mei. Eu de la 14 ani am plecat de acasă pentru a-mi urma visul de a juca fotbal. La început tatăl meu mă aducea la antrenamente la Cluj, apoi ne întorceam acasă de la Suatu. Dar, repet, de la 14 ani a trebuit să mă descurc.
– Pe ce posturi ai jucat în cariera ta până acum?
– În afară de portar, pe toate posturile! La început am jucat atacant, apoi am coborât în linia mediană. Ca fundaș central am jucat pentru prima oară chiar la debutul în naționala U15 a României!
– Ai avut vreun idol, un jucător preferat?
– Mi-a plăcut foarte mult Claudiu Niculescu. Îmi place și de Cristiano Ronaldo. Îi admir pe Benjamin Mendy și pe Marco Asensio, care au trecut prin ceea ce am trecut eu. M-am bucurat foarte mult să-l văd pe Marco Asensio revenind cu gol la Real Madrid. Asta voi face și eu, voi reveni cu gol! Vreau să revin mai puternică! Îmi e un dor teribil de fotbal!
Articol de Adi Dobre
