De Ziua Internațională a Bastonului Alb, 10 persoane din cadrul Asociației Nevăzătorilor din România au primit bilete din partea Federației Române de Fotbal la meciul România U21 – Elveția U21, de pe Stadionul Giulești.

Cei 10 invitați s-au bucurat din tribune de cea de-a patra calificare consecutivă a naționalei de tineret a României la un Campionat European, după victoria obținută de România U21 în fața Elveției, scor 3-1.

Începând cu anul 2013, România este una dintre țările care are o echipă națională de fotbal pentru nevăzători, creată de către Asociația Nevăzătorilor din România.

În susținerea organizării acestei selecționate naționale, asociația a primit un sprijin decisiv din partea Comitetului Național Paralimpic Român și a Federației Române de Fotbal, structuri ce au finanțat primele acțiuni interne și internaționale ale acestei reprezentative.

Ziua Internațională a Bastonului Alb este marcată în fiecare an pe 15 octombrie, pentru a celebra reușitele persoanelor cu dizabilități de vedere. Bastonul alb este un instrument pe care persoanele cu deficiențe de vedere îl folosesc în deplasare, dar și un simbol al independenței acestora.