Cele mai bune echipe din futsalul românesc în acest moment, CS United Galați și Imperial WET, au demarat de câteva zile pregătirile.
CS United și Imperial WET vor lupta, la date ce urmează a fi stabilite, pentru supremația în Liga I și pentru mult râvnitul bilet ce asigură prezența în sezonul viitor al UEFA Futsal Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi din lume.
După antrenamentele în aer liber, jucătorii formației CS United Galați au revenit pe parchetul Sălii Sporturilor „Dunărea”. Pauza a durat aproape trei luni! „Ne-am bucurat ca niște copii”, a declarat Dumitru ”Mimi” Stoica, veteranul echipei United și căpitanul primei reprezentative de futsal a României.
La 38 de ani, Mimi Stoica spune că nici prin cap nu îi trece să se lase de fotbal. „Fac sport de la 8 ani, de 30 de ani adică, și nu m-am plictisit. Am trei băieți: Dragoș (9 ani), Răzvan (6 ani) și Marian (4 ani). Îmi mai trebuie unul și facem o linie a familiei Stoica! Mă bucur că am reînceput pregătirea”, a mărturisit Mimi Stoica.
„Reîntâlnirea cu ceilalți a fost frumoasă”
– Cum a decurs această vacanță forțată?
– Pentru mine, din punct de vedere al pregătirii, pot spune că a fost bine. Mi-am luat familia și am plecat acasă, la Constanța. De fapt, lângă Constanța, la Valu lui Traian, unde ne-am apucat de ceva vreme de o casă. Am fost privilegiat pentru că m-am putut pregăti și în aer liber. Cu toate acestea pot spune cu mâna pe inimă că această perioadă a fost cea mai neagră din viața mea de sportiv, o viață ce se întinde pe durata a trei decenii. A fost plictisitor. Fără sport nici măcar la televizor sau la radio.
– Cum stai cu moralul?
– Foarte bine! Tocmai voiam să spun că, în ciuda celor trăite în aceste trei luni, m-am întors și mai ambițios!
– Ceilalți colegi cum s-au întors la antrenamente?
– Și ei s-au întors cu chef de muncă, cu toții suntem nerăbdători să revenim la viața de dinainte de pandemie. Reîntâlnirea cu ceilalți a fost frumoasă, antrenamentele au decurs foarte bine.
– Cum a fost revederea cu Sala „Dunărea”?
– A fost ceva incredibil. Nu pot descrie în cuvinte bucuria noastră, a tuturor, atunci când am intrat în sală. Ne-am bucurat ca niște copii! Am jonglat cu mingea, am alergat, ne-am tăvălit pe parchet! Ultima oară când am intrat în Sala „Dunărea” a fost la ultimul meci, cel cu Imperial WET Miercurea Ciuc din play-off, jucat pe 10 martie. După acel meci sportul a intrat în carantină. De fapt, toată lumea.
– Cum decurge pregătirea?
– Foarte bine. Am început de câteva zile, așa cum spuneam, mai întâi în aer liber, pe un teren ce aparține Stadionului „Dunărea”, apoi am intrat în sală. Ne lipsesc însă antrenamentele specifice, ne lipsesc meciurile. Revenirea după o pauză atât de lungă e dificilă. Trebuie să ne intrăm însă în ritm, pentru că timpul nu ține cu noi. Acum vine „dubla” cu Imperial WET!
„Suntem mai uniți în joc, mai motivați, mai disciplinați”
– Cum vezi această dispută cu Imperial WET, una cu o miză uriașă?
– Va fi foarte greu. Vom întâlni un adversar foarte tare, pe care, însă, îl cunoaștem foarte bine. Forma de moment va conta enorm. Toți suntem conștienți că avem o șansă uriașă de a termina primii în clasament acest sezon. Pentru noi, pentru United adică, ar fi extraordinar să învingem campioana Imperial WET. Ne dorim cu toții să intrăm în istoria sportului gălățean. Suntem însă conștienți că va fi foarte greu cu Imperial WET, o echipă tare, cu jucători unul și unul. Cred însă că noi suntem mai uniți în joc, mai motivați, mai disciplinați și avem o dorință mai mare de a învinge decât ei.
– Ești unul dintre cei mai titrați jucători din istoria futsalului românesc!
– Mă întreba cineva zilele trecute câte finale de campionat am jucat. I-am spus că nu mai știu cu exactitate. Știu numărul de titluri! Sunt șase: cinci cu City’US Târgu Mureș, unul cu Deva. Îmi aduc aminte și de câteva finale pierdute, cu City’US, cu CIP Deva, cu Design Construct Brașov.
48 de meciuri în UEFA Futsal Champions League
– UEFA Futsal Champions League e un capitol important din viața ta.
– Așa este. Sunt jucătorul român cu cele mai multe meciuri în Liga Campionilor. Am jucat 48 de meciuri. Le-am ținut evidența cu strictețe! Am avut continuitate și, în același timp, șansa să joc în cea mai importantă competiție intercluburi din lume chiar și atunci când am pierdut finala. Cum? M-am transferat ulterior la echipa campioană!
– Apropo de statistică. Câte meciuri ai la echipa națională?
– 267 de meciuri! Și peste 150 de goluri!
– Ce crezi că va face diferența în disputa CS United – Imperial WET?
– Am amintit de forma de moment, dar mai sunt și alte amănunte: tactica de joc, disciplina tactică, strategia, inspirația, deciziile fiecăruia în momentele cheie ale unui meci. Pentru astfel de confruntări trebuie să ai o tactică specială.
– Contează unde se va juca primul meci?
– În condițiile în care se va juca fără spectatori acest amănunt nu mai contează. Dacă evoluam cu public, normal mi-aș fi dorit ca al doilea meci să se joace la Galați.
Articol de Adi Dobre