În perioada 22-28 martie, naționala U19 a României, antrenată de Alexandru Pelici, joacă meciurile din cadrul Turului de Elită, ultima etapă a calificărilor înaintea Campionatului European.
După înfrângerea din primul meci în fața Norvegiei, tricolorii s-au impus în a doua partidă, scor 3-1, datorită „dublei” reușite de Andrei Borza și a golului marcat de Adrian Mazilu, intrat în a doua repriză. România a jucat în superioritate numerică aproximativ o oră, după ce căpitanul irlandezilor, McDonnell, a fost eliminat în minutul 34.
În ultimul meci de la Turul de Elită, România va juca împotriva Franței marți, 28 martie, de la ora 16:00.
FINAL ROMÂNIA U19 – IRLANDA DE NORD U19 3-1 (Au marcat: Borza 43′, 75′, Mazilu ’90 / Marshall 58′-pen.)
Echipele de start:
ROMÂNIA U19: 1. Dincă-cpt. – 2. Maftei, 3. Grigore-Huideș, 5. Pașcalău, 13. Borza – 6. Boțogan (15. Martinovic 64), 8. Vulturar (18. Sala 85) – 20. Bujor (11. Mazilu 64) – 16. Pop (21. Trică 77′), 9. Burnete (10. Radaslavescu 85), 7. Musi. Selecționer: Alexandru Pelici
Rezerve: 12. Lefter – 4. Sălceanu, 11. Mazilu, 14. Kovacs, 17. Duțu
IRLANDA DE NORD U19: 1. Clarke – 4. Roney, 5. Fogarty, 14. McCallion – 19. Brown (17. Doran 46), 8. McDonnell-cpt., 6. Robinson (18. Falls 86), 3. Wightman – 13. Prendergast, 9. Marshall, 20. Sloan (16. Oudnie-Morgan 46). Selecționer: Gerard Lyttle
Rezerve: 12. Charles – 10. Scannell, 11. Kirk, 15. Glenfield
Programul partidelor:
- 22 martie: Norvegia U19 – România U19 4-0
- 25 martie: România U19 – Irlanda de Nord U19 3-1
- 28 martie, ora 16:00: România U19 – Franța U19
În septembrie 2022, naționala U19 a reușit calificarea la Turul de Elită după ce a terminat pe primul loc, fără înfrângere și fără gol primit, grupa de calificare alcătuită din Austria, Lituania și Letonia. Acum, România face parte din Grupa 1, alături de Franța, Norvegia și Irlanda de Nord. Gazda meciurilor de calificare va fi Franța.
Primele clasate din cele 7 grupe de la Turul de Elită vor obține calificarea la Campionatul European U19 din această vară.
Turneul final va avea loc în perioada 3-16 iulie și va fi găzduit de Malta.
Lotul selecționat de Alexandru Pelici:
Portari: David Dincă (Clubul Sportiv al Armatei Steaua), Ștefan Lefter (CS Corvinul 1921 Hunedoara), Mihai Ciontoș (AFC Progresul 1944 Spartac)
Fundași: David Maftei (Unirea Dej), Robert Sălceanu (Gloria Buzău), Adrian Grigore-Huideș (Albacete Balompié / Spania), Răzvan Pașcalău (U.S. Lecce / Italia), Andrei Borza (Farul Constanţa), Ștefan Duțu (Farul Constanţa 2), Mark Kovacs (AFK Csikszereda)
Mijlocași: Eduard Radaslavescu (FCSB), Rareș Pop (UTA Arad), Alin Boțogan (AFC Unirea 04 Slobozia), David Sala (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Politehnica Iași), Vlasti Martinovic (Farul Constanţa 2), Denis Bujor (AFC Unirea 04 Slobozia), Cătălin Vulturar (U.S. Lecce / Italia)
Atacanți: Rareș Burnete (U.S. Lecce / Italia), Adrian Mazilu (Farul Constanţa), Atanas Trică (Clubul Sportiv al Armatei Steaua)