Ovidiu Hațegan a primit o nouă delegare în cupele europene, el urmând să conducă la centru partida dintre Ludogorets Razgrad (Bulgaria) și FC Nordsjaelland (Danemarca).
El va fi ajutat la cele două linii de către arbitrii-asistenți Mircea Grigoriu și Sebastian Gheorghe, cel de-al patrulea oficial fiind Radu Petrescu. În camera VAR se vor afla Horațiu Feșnic și Sebastian Colțescu.
Partida de la Razgrad contează pentru grupa H a UEFA Conference League și se va disputa joi, 14 decembrie, de la ora 19:45, pe Huvepharma Arena.
În aceeași zi, dar în Europa League, Cătălin Popa va fi arbitru asistent video la meciul dintre Sporting Lisabona (Portugalia) și Sturm Graz (Austria), din cadrul grupei D, iar Augustus Constantin va superviza brigada de arbitri condusă de Morten Krogh Hansen, din Danemarca, la partida din grupa A dintre Olympiakos Pireu (Grecia) și FK TSC Backa Topola (Serbia).
Articol de Daniel Lazăr